Nu-i de mirare că în București cele mai răspândite business-uri sunt farmaciile, covrigăriile, băncile, magazinele Mega, cabinetele de stomatologie și agențiile de pariuri sau casinourile. Pe aproape fiecare stradă sau bulevard există cel puțin una din cele menționate.
Toate astea se bazează și exploatează câte o nevoie a oamenilor și tocmai agențiile de pariuri oferă cel mai puțin celor care-și joacă banii la păcănele.
Am tot văzut la TV nenumărate reclame la site-uri de pariuri online, dar nu m-am gândit niciodată că ar putea să fie așa mare numărul celor pariază deși dacă nu ar exista pariori, nici afacerea în sine n-ar mai merge și ar da faliment.
Ce mi-a declanșat ideea asta despre pariuri e fix dependența pe care am văzut-o de la balcon la un bărbat care tocmai ce își parcase mașina pe locul meu de parcare. N-a stat mult. A coborât în viteză, a traversat strada și s-a oprit în fața ușii închise a unei agenții de pariuri după care a făcut cale întoarsă și a plecat mai departe.
Atunci mi-a venit în minte întrebarea firească: Oare cât de dependent să fii de pariuri încât pe 1 ianuarie să nu te poți abține și să mergi să pariezi?
Prin Statele Unite cred că viciul ăsta e tratat la fel ca o dependență de droguri și există diverse programe care să te scape de adicția asta. La noi pe când? Și nu cumva ar trebui interzise reclamele de la TV care promovează site-urile de pariuri?
E boală grea asta cu pariurile, am observat-o la unii apropiați și am experimentat-o prin intermediul lor. Nu e de dorit, e clar.
Nu pot să zic ca n-am pariat niciodată. Am încercat și asta ca sa văd cum e, dar nu-i de mine. Sunt de părere că banul nemuncit se duce la fel de repede cum a venit, iar dependența dispare greu.