Mă cutremur și nu prea. Cu pământul nu te pui!

Alunecare de teren Mateesti (2008)
Strămutarea caselor la alunecarea de teren de la Mateești,Vâlcea (2008)

Printre mesele înghesuite de la birou încep o conversație cu un coleg despre destinații de vacanță pentru vara asta. El se laudă că merge vreo săptămână pe o insulă grecească, iar eu mă laud că merg în Croația. Din vorbă-n vorbă îi recomand să-și petreacă micul concediu în Turcia. Nu la Istanbul sau Ankara unde te poți pierde în mii de bucăți dacă-ți explodează o bombă-n față, ci în Antalya, Marmaris, Izmir etc. N-am apucat să sfârșesc bine cuvântul Turcia că imediat s-a instalat panica de musulmani, atentate teroriste, bombe și extremiști religioși fanatici.

E normal să te temi pentru viața ta, dar pe același principiu, că poți să nu mai exiști pe lumea asta e posibil să-ți pice și-o cărămidă-n cap dacă circuli pe lângă blocurile cu risc seismic din București care nu sunt consolidate, să pieri într-un accident auto sau să faci un stop cardio-respirator. Posibilități să ajungi pe lumea cealaltă sunt multe și diverse. Nu de asta se tem oamenii pentru că în cele din urmă toți suntem datori c-o moarte, fie că e acum ori pe la 70-80 de ani. Nu, oamenii se tem cel mai probabil de necunoscut.


Una dintre cele mai mari temeri pe care le am în momentul de față e cea legată de cutremur. Știu că se va întâmpla cândva, dar nimeni nu poate să spună când și cât de tare va lovi Bucureștiul, însă pot spune cu siguranță că nimeni nu va fi pregătit să înfrunte sau să se lupte cu urmările acestuia.

Un scenariu previzibil și monstruos e cel imaginat în articolul acesta și pare extrem de realist. E mult de citit, știu, dar poate ar trebui să conștientizăm ce riscuri ne pasc în capitala europeană București, unde nu se face nimic vizibil pentru locuitorii săi în afară de furtul voit și fără perdea.

Sper doar ca un eveniment de genul ăsta să nu ne prindă în oraș, să se întâmple ziua, să fie vara, să fim plecați din oraș, să nu ne aflăm în proximitatea clădirilor cu risc seismic, să existe cât mai puține victime și autoritățile să fie pregătite de intervenție pentru a salva cât mai multe vieți omenești. Dorința asta pornește dintr-un scenariu pesimist, dar e cât se poate de optimistă și ar fi un caz fericit, dar parcă văd că viața bate filmul și vom fi luați prin surprindere de ce se va întâmpla.

Recomand parcurgerea integrală textului în din articolul amintit anterior. Chiar dacă e mult de citit, luați-o ca pe-o poveste SF de groază, post-apocaliptică aș putea spune, pentru că numai așa ar putea fi descrisă, cu excepția a doi termeni: REALITATE POSIBILĂ.


Chestia dintre paragrafe o scriam acum câteva zile într-o postare pe Facebook în urma citirii articolului DOR și inițial m-am panicat pentru că ce scrie acolo sunt evenimente la nivel teoretic, dar care pot deveni în orice clipă ceva palpabil de care nu avem cum să ne ferim. Putem doar să anticipăm sau să imaginăm diverse scenarii posibile și să ne pregătim ca atare atât sufletește, cât și practic la modul cum să ne mobilizăm și să acționăm în astfel de cazuri.

Revin la postarea de pe Facebook pentru că un alt coleg m-a întrebat cum de mi-e frică de cutremur la care i-am răspuns că nu am un răspuns, iar el mi-a zis simplu că n-am de ce să mă tem. După ce am rumegat răspunsul lui am ajuns la concluzia că într-adevăr nu am de ce să mă tem de inevitabil pentru că nu am cum să previn un eveniment atât de colosal. Ceea ce mă sperie de fapt nu e moartea că de asta și de cutremur în București nu avem cum să ne ferim, ci mă tem mai mult de dezastrul produs de mișcarea plăcilor tectonice.

Avem zeci de exemple cu pagubele produse de cutremure și niciodată nu-i ușor pentru cei rămași în viață. Fie că au suferit diverse răni, fie că au pierdut casa, averea sau pe cineva drag, e greu ca oamenii să-și găsească din nou speranța să treacă peste tot ceea ce ar însemna un minut de zguduieli serioase – fizic și psihic. Practic totul ar trebui reclădit de la zero, iar munca ar fi titanică și pierderile umane imposibil de descris în cuvinte.

Alex Damian spunea într-un articol că lumea nu prea se știe ce să facă în cazul unui cutremur pentru că oamenii nu sunt educați în sensul ăsta. Nu știi unde să te adăpostești, dacă să fugi pe scări ori cu liftul, dacă să stai sub masă ori sub tocul ușii. Iar dacă reușești să treci cu bine peste clipele de groază care-i următorul pas? Cu cine te vezi și unde? Cum afli dacă apropiații tăi sunt în viață sau zac pe sub dărâmături? Sunt, poate, zeci de întrebări la care n-ai niciun răspuns că nu suntem pregătiți în sensul ăsta.

Cu pământul nu te pui. E una dintre forțele naturii care nu iartă nimic. Când eram prin liceu am văzut ce înseamnă o alunecare de teren a unui deal. Practic pământul ăla se mișca cu vreo 20 de metri pe oră până ce a înghițit casele oamenilor. Norocul a fost că totul s-a petrecut lent și a existat timp pentru reacții din partea autorităților. Mă întreb cam care ar fi repercursiunile unui cutremur ca cel din 1977 într-un oraș cu peste două milioane de locuitori.

Toate frământările, temerile, motivele și exemplele de mai sus sunt reale și n-ar trebui ignorate de nicio persoană. Prefer legea prevenției în detrimentul ignoranței și a pasivității.

One comment

Leave a Reply to Vreau o viață mai bună. Poate emigrez — stefanrusie.roCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.