Seria „jurnal” intitulată sugestiv #europacutrenul reunește nouă articole în care am adunat impresii, gânduri și frânturi de poveste din cea mai recentă călătorie a mea pe șinele bătrânului continent. Am încercat să notez la cald emoțiile, reflecțiile și micile descoperiri trăite în aventura avută în lunile mai–iunie 2025 astfel încât să retrăiesc acele momente frumoase de fiecare dată când mă voi întoarce la rândurile ce urmează.
Am ales să-mi petrec concediul de vară în Europa cu trenul, aceasta fiind deja a treia aventură de genul acesta pe care o întreprind de-a lungul anilor. Prima a fost în 2019, urmată de cea din 2023 și iată că în 2025 a sosit și aventura actuală despre care povestesc în rândurile ce urmează.
Aminteam în articolul precedent, cel despre Budapesta, de biletul Interrail care este un fel de bilet pentru tren de tipul hop-on/hop-off care te scapă de multe griji în deplasarea cu mijloacele feroviare de lungul și de-a latul Europei. Acesta îți permite să călătorești comod și fără griji dintr-un oraș în altul fără a mai avea stresul că nu ai timp să mergi la casa de bilete ori că prețul din momentul respectiv e prea mare. Pare reclamă, dar nu-i deloc, eu sunt foarte entuziasmat de mersul cu trenul, mai ales când e atât de comod.
Noi am cumpărat biletul care ne permitea să ne urcăm în orice tren timp de 22 de zile. Ni s-a părut cel mai avantajos pentru modul în care am ales să ne planificăm vacanța. Absolut toate rutele se pot găsi și rezerva din aplicația mobilă, fapt ce înlesnește întreg procesul, iar pentru orice întrebare există secțiunea de comentarii.
Planul inițial era să plecăm luni la ora 10:40 din gara principală Budapest-Keleti spre Bratislava-Petrzalka, însă tot butonând aplicația Interrail am găsit o altă variantă mult mai bună, din Budapest-Nyugati spre Bratislava-Hlavna Stanica la ora 09:30. Nu doar că era mai devreme, dar ne lăsa și mai aproape de cazarea noastră. Problema era că timpul ne presa nițel și a trebuit dăm din mâini mult mai rapid ca să ne facem bagajele și să ajungem la timp în gară pentru a prinde trenul.
Amintesc aici unul dintre avantajele Interrail, flexibilitatea de a-ți reconfigura sau adapta traseul în funcție de nevoi, fără grija costurilor suplimentare ori a stresului că ai pierdut cumva trenul la care aveai biletul achiziționat. Pentru orice tren ratat, există întotdeauna un alt tren sau o altă rută care te duce în locul unde dorești să ajungi, uneori chiar mai bine.
Pentru șederea din Bratislava am ales să ne cazăm în centrul vechi al orașului deoarece ne doream să fim aproape de majoritatea obiectivelor turistice și de gara Hlavná Stanica ce servește drept principala stație feroviară a orașului și care pentru noi reprezenta punctul de sosire și plecare din capitala Slovaciei. Am rezervat pe Booking camera 204 de la Palace Apartments și pot să spun că mi-a plăcut foarte tare faptul că era extrem de încăpătoare în comparație cu apartamentele ceaușiste din București care momentan reprezintă etalonul după care mă orientez.
Imediat după ce ne-am cazat am mers repede să mâncăm la unul din restaurantele din preajmă care se chema Brixton House. După nume aș fi zis că are specific englezesc și deja mă gândeam la un english breakfast, dar n-a fost să fie. De obicei îmi place să încerc lucruri noi și am comandat un sandviș Bahn Mi reinterpretat și care m-a surprins plăcut. Fiind trecut de prânz n-avea cum să lipsească nici berea. Las mai jos o poză, poate i se face cuiva poftă.
N-am zăbovit prea mult căci la 14:00 urma să participăm la un nou tur ghidat pentru care făcusem rezervare în prealabil din trenul care ne-a adus la Bratislava. Pare un pic ciudat să vorbim de internet Wi-Fi în tren, dar în țările vestice ale Europei mi s-a părut destul de comun acest lucru. Nu în toate trenurile, ce-i drept, însă multe au această opțiune. Poate sunt și la noi, n-aș vrea să mă hazardez și să spun ceva neadevărat.
Revenind la tur, pe ghidul nostru îl chema Jakub și ne-a povestit cum Bratislava nu a fost niciodată menită să fie capitala unui stat, ci mai de grabă un oraș cu o funcțiune comercială, orașul fiind printre principalele rute de comercializare a chihlimbarului. În speță, dacă din și înspre China exista Drumul Mătăsii, iată că prin Slovacia există Drumul Chihlimbarului… sau așa ne-a spus Jakub.
Legat de istoria Slovaciei, aceasta se află situată în centrul Europei și a fost mai mereu sub o ocupație străină sau mai bine zis sub stăpânirea vreunui imperiu. Oare mai știm noi cumva o altă țară care a fost când sub stăpânire romană, când otomană, când habsburgică ori altă nație? Îhm… România cumva? Cum spuneam și în articolul precedent, există suficiente asemănări între țările din estul Europei.
Astăzi Slovacia cred că este printre cele mai tinere țări și democrații din lume, statul fiind creat în 1993 după ce s-a divizat Cehoslovacia. Dacă în Ungaria am văzut că au avut și ei o perioadă în care au fost conduși de comuniști, iată că nici slovacii nu au scăpat de această formă de guvernământ.
Cu cât mă plimb mai mult și cu cât învăț mai multe lucruri îmi dau seama că noi, astăzi, și în ciuda tuturor nenorocirilor care se întâmplă în lume, trăim poate cel mai bine din toată istoriei omenirii.
Nu zic doar eu, ci o spun și alții. Pe vremea comuniștilor, în Europa de Est și Centrală s-au întâmplat o mulțime de atrocități înfăptuite în numele binelui comun. Spre exemplu dacă în București s-a dărâmat întreg cartierul Uranus pentru a fi construită Casa Poporului, iată că în Bratislava sau Pressburg pe numele său vechi comuniștii au demolat întreg cartierul evreiesc cu tot cu sinagogă pentru a construi podul cu OZN-ul de peste Dunăre. Nu spun că n-ar trebui să existe progres, însă cred că se puteau găsi soluții mult mai practice și mai prietenoase cu moștenirea istorică.
Las mai jos câteva poze cu cartierul evreiesc împreună cu sinagoga demolată și ce am văzut eu în 2025. Apropo, am găsit și o poză din 2019 cu cele 4 blocuri albe (Sky Park) care se văd în depărtare în a doua imagine și care pe atunci abia erau în construcție. Ghidul ne-a spus că acestea sunt proiectate de celebra arhitectă Zaha Hadid. Am și verificat informația ulterior. 🙂
O altă bucată de istorie povestită de ghidul nostru se referă la Napoleon care a bombardat orașul prin anul 1809, urme ale acestui asalt fiind încă vizibile în zidurile clădirilor sub forma ghiulelelor de tun. Nu toate ghiulele sunt cele de atunci, însă cele reale se pot repera ușor căutând pe Google “Napoleon’s balls” ceea ce e destul de amuzant astăzi, dar sunt sigur că locuitorii de la vremea respectivă nu au fost deloc încântați.
În acea perioadă castelul din Bratislava a fost distrus complet, însă a fost refăcut ulterior și se poate vizita, însă nu am fost curios să fac asta pentru că nu mi se pare că mai are aceeași însemnătate.
Ca o mică paranteză, pot înțelege dorința de a reconstrui o clădire sau un monument istoric pentru a arăta contemporanilor cum arăta acel ceva în trecut, dar în momentul în care ai construit aproape de la zero dispare și valoarea istorică – rămân eventual poveștile și legendele. La fel ar putea să procedeze și grecii cu cariatidele, coloanele, stâlpii de marmură, Partenonul, toate monumentele antice etc, tehnica și mijloacele financiare există, însă probabil și-au dat seama că mai mult ar dăuna moștenirii istorice decât să ajute.
Lăsând la o parte latura istorică, după toată plimbarea care a durat două ore și jumătate am poposit la o cârciumă ceva mai retrasă și am încercat supa cremă de usturoi în pâine. La noi e destul de populară ciorba de fasole cu afumătură în pâine, dar slovacilor pare că le place mai mult usturoiul.
Ghidul ne-a mai spus să încercăm și ceva preparate locale dulci specifice Bratislavei care se numesc bratislavské rožky, un fel de covrigi/cornulețe ce au umplutură cu mac sau nucă. Am gustat, am apreciat preparatele, dar n-aș zice că m-au dat pe spate.
Bratislava nu e un oraș care să te copleșească cu grandoarea sa, dar are un farmec aparte, iar pentru un city-break este mai mult decât potrivit. Dacă ajungeți cumva la Viena și aveți chef de o plimbare cu trenul, Bratislava se află la mai puțin de două ore distanță.
