De vreo 10 ani de când m-am mutat în București am tot auzit diverse povești de la tipe care au fost agresate mai mult sau mai puțin pe străzile ori aleile capitalei, însă până acum câteva zile mi s-a părut că orașul în care locuiesc e unul relativ sigur de umblat pe străzi la orice oră.
Sau sunt eu prea optimist și nu prea am vrut să văd realitatea ce mă înconjoară datorită faptului că nu am fost implicat în mod direct în astfel de situații? Sau sunt agresate mai mult femeile pentru că bărbații le consideră niște victime care nu pot reacționa?
Acum vreo lună sau două, în urma unei postări pe Facebook am simțit din tot sufletul că orașul ăsta nu-i chiar atât de sigur precum pare. Și n-am scris atunci pentru că am zis că vreau să scriu “la rece”.
M-am tot gândit săptămâna asta că în București exită tot felul de dereglați mintal, de la cei care se masturbează în tramvaie, la violatori, hoți de buzunare și pedofili.
Acum a apărut pe Internet cazul cu Vlad Andrei care o terorizează pe o tipă ce i-a trimis poze cu ea goală. Nu e prima dată când aud de povești de genul ăsta, ba chiar cunosc personal pe cineva care a pățit la fel. I-a trimis iubitului poze cu ea goală și după ce s-au despărțit acesta s-a apucat de revenge porn că doar atât l-a dus capul.
Mi-a mai povestit o prietenă că acum câțiva ani o trăgea unu’ de ea pe aleea dintre Politehnică și IBM. Și nu era singura fată căreia i se întâmplase asta.
Problema e că în România nu există vreo modalitate de a-i identifica pe indivizii aceștia la fel cum există în Statele Unite spre exemplu aplicația asta.
Chiar dacă s-ar face o discriminare și ar fi priviți cu dispreț acești indivizi, consider că binele majorității primează și că violatorii, hoții și pedofilii n-ar trebui tolerați în nicio societate.
Pe ideea că dacă ai comis-o o dată poate nu te-ai liniștit și mai bine mă feresc de tine. S-ar putea să se îndrepte, dar cine și-ar dori să stea în preajma unui individ de genul ăsta? Mai ales că mai bine de 50% dintre cei care au făcut pușcărie recidivează.
Nu caut explicații pentru derapajele gândirii acestor oameni, ci doar vreau să cresc un pic gradul de conștientizare al evenimentelor de acest gen în care sunt vizate preponderent femeile.
Imagine: pixabay.com – StockSnap