Există o vorbă clasică românească ce spune că „facerea de bine e f***** de mamă” și de cele mai multe ori ajunge să se adeverească.
După cum am mai povestit și în alte dăți pe blog, acum un an și jumătate am fost ales președinte al Asociației de Proprietari de la mine din bloc. Am ajuns în această situație din dorința sinceră de a reuși să prindem finanțarea pentru programul de reabilitare al blocului, fapt ce s-a și concretizat în lunile următoare.
Pe lângă această realizare m-am ocupat de achiziția și montarea detectoarelor de gaze în fiecare apartament, am modernizat tabloul electric și am înlocuit contoarele de apă cu unele moderne pentru a avea o citire corectă a consumului de apă, am refăcut rampa și scările din spatele blocului etc. Acestea sunt doar câteva dintre lucrările mai importante pe care mi le amintesc, însă există numeroase altele mai mărunte pe care nici nu vreau să le mai contabilizez acum.
De asemenea, funcția aceasta presupune o interacțiune constantă cu instituțiile statului, cu furnizori de utilități sau servicii și cu oamenii din bloc, ceea ce nu-i deloc puțin de gestionat mai ales când printre vecini există și cârcotași ce răspândesc neadevăruri și care-ți pun bețe-n roate la fiecare pas doar pentru simplul fapt că pot. La toate acestea se adaugă și gândirea obtuză în ceea ce privește aspecte elementare ale vieții ce se întâmplă în interiorul blocului.
Am făcut această introducere pentru a crea o viziune de ansamblu a ceea ce presupune funcția de conducere din fruntea unei comunități micuțe de oameni. Dacă aș gândi simplist, n-ar trebui să fie o foarte mare bătaie de cap. De fapt, până acum chiar nu a fost complicat, deși au existat și situații mai speciale pe care le-am depășit.
Recent, odată cu începerea reabilitării termice, volumul de muncă a crescut considerabil, oamenii au devenit mai dificili, stresul a crescut. Toate acestea sunt motive suficiente pentru care am încercat să renunț la acest rol.
Numai că legea asociațiilor de proprietari e făcută și gândită ca să te împiedice să pleci dacă nu există altcineva care să preia frâiele conducerii. În mod normal această îndatorire ar trebui să o preia Comitetul Executiv, însă nu pare a fi cazul aici și nici altcineva nu-și dorește o asemenea bătaie de cap. Deci e complicat de făcut un pas în lateral când nu ești lăsat, vorba aceea, “dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.
Poate cea mai lejeră și mai rapidă cale de scăpare ar fi renunțarea la dreptul de proprietate asupra imobilului pe care îl deții, fie prin vânzare, fie prin donație. Important este să scapi de titlul de proprietar din care rezultă pierea calității de membru al asociației și apare imediat interdicția de a deține vreo funcție în cadrul asociației. Una peste alta, de această dată legea îți oferă o portiță minusculă pe care doar câțiva sunt hotărâți s-o apuce. În cazul meu pot apărea alte complicații pe care aș vrea să le evit și momentan nu pot merge în direcția asta.
Cum spuneam, abordarea de mai sus ar fi cea mai simplă dacă nu ar exista și alte constrângeri care să te împiedice să vinzi. Dar cum viața e suficient de complicată, președintele de bloc trebuie să rămână în funcție până la numirea altcuiva, indiferent dacă îi expiră mandatul ori își dorește să renunțe din proprie inițiativă.
Dacă ar exista înțelegere și colaborare pe cuvânt că aș fi cel mai fericit să fac chiar și muncă voluntară pentru bunăstarea tuturor. N-aș avea nicio pretenție și m-aș bucura că pot oferi ceva din timpul și experiența mea celor din jur.
Dar în situația actuală ce rămâne de făcut? Până unde se pot tolera discuțiile pe la colțuri și cât ar trebui să fie remunerația pentru a nu mai băga în seamă oboseala, presiunea și stresul aduse? În definitiv, cât ar trebui să valoreze timpul petrecut, care nu-i puțin deloc, slujind interesele comunității?