Seria „jurnal” intitulată sugestiv #europacutrenul reunește nouă articole în care am adunat impresii, gânduri și frânturi de poveste din cea mai recentă călătorie a mea pe șinele bătrânului continent. Am încercat să notez la cald emoțiile, reflecțiile și micile descoperiri trăite în aventura avută în lunile mai–iunie 2025 astfel încât să retrăiesc acele momente frumoase de fiecare dată când mă voi întoarce la rândurile ce urmează.
Planul inițial era să plecăm din Bratislava spre Brno, al doilea oraș ca mărime din Cehia, doar că nu s-au aliniat astrele și nici mersul trenurilor și a trebuit să reconfigurăm traseul din mers. Astfel am hotărât că cel mai bine ar fi să ajungem direct la Cracovia.
Însă nici varianta aceasta nu a fost o opțiune foarte bună căci trebuia să schimbăm trenul undeva la mijlocul traseului și, ca să vedem încă o dată că planul de acasă nu e la fel cu cel din târg, iată că plecarea din Bratislava a avut o întârziere de 10 minute care ne-a făcut să ratăm conexiunea și să ne adaptăm la situație.
Din nou, noroc cu biletul Interrail care nu ne-a dat peste cap bugetul deoarece cu varianta aleasă de noi putem urca în aproape orice tren din Europa timp de 22 de zile fără cheltuieli suplimentare și fără stres.
Așadar, am plecat din Bratislava, am făcut o oprire scurtă în Břeclav, apoi am continuat spre Brno – pe care inițial voiam doar să-l vizităm – și de acolo am prins alt tren către Bohumín. Era deja al patrulea tren al zilei și noi tot nu ajunsesem la destinația finală.
Pe drum ne-am gândit să ne oprim la Oświęcim (denumirea poloneză pentru Auschwitz) pentru a vizita memorialul de la Auschwitz-Birkenau. Din păcate, timpul nu era de partea noastră, așa că ne-am căutat o cazare pe Airbnb și duși am fost până la Cracovia.
A doua zi ne-am trezit din nou cu noaptea-n cap, am fugit rapid către gară și, cu mult noroc, am luat trenul în direcția Oświęcim cu doar două minute înainte să părăsească peronul.
Ideea de a vizita Memorialul Auschwitz-Birkenau a fost o decizie spontană, luată pe drum. Nu știam exact la ce să ne așteptăm, în afară de ceea ce știam deja: că a fost unul dintre cele mai cumplite lagăre de concentrare și exterminare construite de naziști.
Informație utilă: în mod normal intrarea la memorial se face pe bază de rezervare online pe visit.auschwitz.org. Există bilete gratuite (cu sau fără tur ghidat), dar și bilete plătite pentru tururi ghidate în mai multe limbi. Noi nu am fost suficient de rapizi cu rezervarea, așa că am stat aproape o oră la coadă pentru bilete. Am prins, totuși, un tur în limba engleză la ora 09:30, însă alte persoane au așteptat și mai mult pentru că biletele se epuizează rapid.
Pe drumul de la gară spre memorial glumeam cu Mădălina că sigur vom da peste autocare din care se vor revărsa sute de chinezi și iată, gluma s-a transformat rapid în realitate – la fața locului nu erau doar chinezi, ci toate națiile pământului într-un număr impresionant de mare.
Înainte de a intra, am așteptat puțin pe afară, dar și în interiorul unui restaurant/cantine. Din punct de vedere financiar, întreaga experiență m-a pus pe gânduri. Deși accesul la Auschwitz este gratuit, locurile sunt limitate, iar tururile ghidate costă chiar și 30 euro de persoană – ceea ce mi s-a părut exagerat, mai ales având în vedere natura tragică a locului. După ce că aici au fost omorați fără milă sute de mii de oameni, acum polonezii mai cer și o grămadă de bani pentru ca alți oameni să vadă și să conștientizeze cât de greșite au fost vremurile de atunci.
În plus, prețurile din cafeneaua de la intrare erau absurde – cred că acolo am băut cel mai scump cappuccino de până acum și care era de la espressor – 33 Zloți (7.75 euro). Nu spun că nu ar trebui să coste nimic, dar o sumă modestă care să acopere costurile de întreținere și plata salariaților de acolo ar fi fost mult mai potrivită.
Trecând peste toate detaliile organizatorice și peste numărul imens de turiști ce se afla acolo la mijlocul săptămânii (nu vreau să îmi imaginez ce e în weekend), absolut totul este macabru și pare ireal că astfel de orori s-au întâmplat cu doar 80 de ani în urmă.
În anul 1939 germanii au invadat Polonia și tot atunci au pus bazele lagărului de concentrare de la Auschwitz pentru a extermina adversari politici, persoane care se împotriveau regimului hitlerist, evrei, țigani și alte categorii de persoane. Nemții au ales această localitate ca bază datorită avantajului strategic – era oarecum în centrul Europei, dar și mai important, acolo existau deja 20 de barăci construite de polonezi în timpul Primului Război Mondial. Acestea au folosit drept locuri de cazare pentru soldații germani, dar și ca închisori pentru prizonieri, locuri de tortură și experimente medicale. La cele 20 de barăci au mai fost adăugate ulterior încă 8 care au fost construite de prizonieri.
În aceeași tabără a existat și o clădire în care se ucideau aproximativ 700 de prizonieri prin otrăvirea cu Zyklon B (un pesticid extrem de toxic). În aceeași clădire, imediat după camera unde erau uciși prizonierii, exista și un crematoriu în care erau incinerate trupurile acestora. E greu de descris în cuvinte tot procesul acesta, mai ales că totul pare ireal și de neconceput astăzi. Mintea mea încă nu vrea să priceapă sau să accepte că lucrurile acestea teribile s-au întâmplat cu adevărat.
Tabăra aceasta a funcționat pe toată perioada celui de-al doilea Război Mondial, dar cu timpul a devenit neîncăpătoare pentru numărul extrem de mare de prizonieri. Astfel în 1941 s-a creat la Birkenau (Brzezinka – numele polonez) o a doua tabără de concentrare cu 4 camere de gazare mari (încăpeau aprox. 1500 persoane) și peste 300 de barăci pentru prizonieri.
Ca modus operandi, persoanele erau aduse în niște condiții inumane în vagoane de tren, apoi eliberate pe o platformă betonată unde erau sortate în funcție de anumite criterii (vârstă, sex, condiție fizică, etc.). Cei mai mulți prizonieri (~80%) erau trimiși direct spre exterminare, iar restul erau folosiți pentru diferite munci.
Pe parcursul celui de-al doilea război mondial la Auschwitz-Birkenau au fost ucise peste un milion de persoane, unele surse menționând chiar 1.5 milioane.
Cred cu tărie că dacă stă în puterea cuiva să ajungă vreodată în viață aici, chiar ar trebui să facă asta. Și nu pentru a bifa ceva de pe vreo listă, ci pentru a conștientiza ce înseamnă neglijența, neimplicarea, extremismul, lipsa de empatie față de semenii noștri.
Indiferent câte documentare și câte fotografii ar exista, nimic nu se compară cu experiența de la fața locului și nu cred că vreo carte ar putea cuprinde în imagini dimensiunea reală a holocaustului. Sincer, nu credeam că o să mă marcheze atât de mult vederea acestor locuri.
