Cum poate schimba 1 leu viața oamenilor

viata oamenilor

Încep prin a preciza că nu sunt o persoană religioasă, însă cred cu tărie că dacă reușești să ajuți pe cineva în momentul când are nevoie de ceva anume, atunci cu siguranță binele pe care l-ai făcut se va întoarce la tine.

Mă aflam săptămâna trecută la McDonalds-ul de la stația de metrou Piața Unirii cu poftă de mâncare și cu bani în buzunar destui pentru a-mi cumpăra câteva meniuri. Eram puțin îngândurat. Nu pentru că nu știam ce să îmi comand, ci pentru că nehotărârea pusese stăpânire pe mine. Întrucât în weekend rămâneam singur în București, habar n-aveam dacă să plec la țară sau să stau în oraș și să primesc pe cineva de pe couchsurfing.com să stea cu mine.

Între timp am reușit să îmi comand, dar tipul de la casă căruia îi pasasem rapid 20 de lei  mă întreba dacă nu cumva am la mine un leu mărunt pentru a-mi da înapoi 5. M-am uitat în portofel, dar nimic. Mi-am întors buzunarele pe dos și am găsit vreo 45 de bani care nu-mi erau nici ei de folos. Până la urmă, fără să schițeze niciun fel de reținere, domnișoara de lângă mine a scos din portofel 1 leu, s-a uitat puțin la mine, iar apoi i-a dat casierului și apoi a plecat, dar nu înainte dea a reuși să-i mulțumesc. Totul a durat extrem de puțin, poate nici măcar 10 secunde.

Atunci în mintea mea s-a produs un declic. Mi-am dat brusc seama ce o să fac în weekend, iar la nici un minut după ce m-am așezat la masă am început să trimit invitații unor călători ce aveau nevoie să rămână pe durata weekendului în București.

Ideea e că gestul pe care tipa l-a făcut față de mine a însemnat foarte mult, mai ales în contextul în care a văzut că am destui bani în portofel, însă ce nu știa ea, și probabil nici n-o să afle, e că leul ăla amărât pe care mi l-a donat avea să mă influențeze să iau o decizie care la rândul ei va schimba complet cursul vieții unei alte persoane. Acum totul mi se pare un fel de înlănțuire de evenimente, un joc de domino în care fiecare piesă ce pică o doboară pe cea din față până când totul se transformă încetul cu încetul într-un întreg.

Nu spun că orice leu pe care îl dăruiți va ajunge să schimbe viața oamenilor și nu spun că trebuie să dați bani la cerșetori (ba chiar în cazul ăsta mă opun vehement), dar cu siguranță dacă oferiți cuiva o mână de ajutor la nevoie fără să așteptați ceva în schimb, acel gest de bunătate va veni cândva înapoi. Dând dovadă de altruism față de cineva, cu siguranță veți primi la rândul vostru același lucru.

Într-o altă ordine de idei, un astfel de gest precum cel din seara respectivă, alături de fapul că la Săpânța am fost primit de Maria să dorm la ea în casă fără să mă cunoască și fără să-mi ceară nimic în schimb, reprezintă pentru mine niște lecții de viață pe care nu am cum să le dau mai departe decât în același fel, prin bunătate.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading