La limita supraviețuirii

apa zambia

În lume exită multe discrepanțe între cei săraci și cei bogați, dar e greu să ne imaginăm că în unele țări, în locuri unde te-ai aștepta să nu vezi picior de om, locuiesc mii de suflete în condiții ce sunt sub pragul supraviețuirii.

Știu, noi ne văităm de corpție și de multe alte lucruri care nu merg bine în România pentru că ne comparăm cu alte țări mai civilizate, dar nu-i vedem pe cei care-s mai prejos de noi.

Aceeași mentalitate o au mulți români, iar aici e vorba de mentalitatea colectivă. Nu-i interesează despre cum trăiesc alții. Acum oamenii sunt idividualiști și se gândesc doar la propria persoană. Nu toți, doar majoritatea.

Nu spun că n-ar trebui să ne dorim să ne fie mai bine și nici să ne mulțumim cu mizeriile pe care ni le coc “minunații”  noștri guvernanți zi de zi. Ci doar să conștientizăm că nu suntem tocmai o țară din lumea a treia și că există alții mult mai rău ca noi.

La noi în țară găsim apă pe toate drumurile și nu cred că ne-am putea imagina cum e să trăim fără apă curată, ca să nu zic potabilă. Poate că nu putem să-i ajutăm pe alții la o asemenea distanță, dar cu siguranță pe noi ne putem ajuta. Există  o mulțime de unelte, iar primii pași ar fi să mergem la vot și la proteste când e cazul. De-asta suntem o democrație din ’89 încoace.

Voiam să scriu doar despre filmulețul de mai jos și să conștientizăm că suntem mult mai departe decât unii și mult mai înapoiați decât alții, însă m-am luat cu vorba.

Mai multe cuvinte nu își au rostul aici. Chiar dacă e de acum câțiva ani buni, clipul de pe Youtube vorbește de la sine despre ceea ce vreau să transmit.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.