Se conturează pe scena politică tot felul de jocuri de culise și intrigi care fierb la foc mic înainte de alegerile prezidențiale. Nu am urmărit subiectul pentru că nu mă interesează, însă am văzut că weekend-ul trecut Șoșoacă a fost scoasă din schema pentru alegerile prezidențiale și se vehiculează că ar fi mâna lui Ciolacu.
Sincer, e neinteresant cine și-a băgat coada aici, nici nu contează. Practic oamenii sunt în stare de orice pentru a prinde un loc călduț la Cotroceni pentru următorii 5 ani, iar dintre toți candidații nu cred că vreunul are ce căuta pe acest scaun. Problema pe care o văd ține de faptul că gradul de cultură a scăzut constant în rândul candidaților și tocmai acest lucru pare să îi facă atractivi pentru votanți că sunt după chipul și asemănarea poporului.
Dar voi continua discuția despre aceștia puțin mai jos. Vreau să amintesc acum o idee ce s-a întipărit în mintea multor români de ceva ani și anume că noi alegem aproape mereu răul cel mic. Așa s-a întâmplat la alegerile Băsescu – Vadim, Ponta – Iohannis, Dăncilă – Iohannis și, iată, că mulți dintre noi chiar regretăm aceste alegeri pentru că președintele “nostru” ne-a dezamăgit.
Ce ar fi ca în 2024 dintre toți candidații aflați în cursa prezidențială să alegem răul cel mare? Cât poate să dăuneze României sau cât de tare ne poate arunca acesta înapoi în epoca de piatră?
Poate că răul cel mic e evident pentru unii alegători, dar care ar fi răul cel mare? Marcel Ciolacu reprezentând PSD-ul ce a ținut România pe loc timp de 3 decenii? Să fie Nicolae Ciucă, marioneta lui Iohannis sau extensia PSD-ului? Ori Mircea Geoană care e de fapt un lup PSD-ist în blană de oaie independentă? Se poate oare ca George Simion să câștige premiul pentru răul cel mare fiind mâna dreaptă a propagandei ruse? Ar fi mai rău un președinte în persoana Elenei Lasconi cu personalitatea duală sau cineva de care n-a auzit nimeni până acum? Ba poate Kelemen Hunor care îi ține în brațe pe etnicii maghiari și vrea să transforme ținutul secuiesc în stat independent?
Cert e că pe orice am alege, nicio variantă nu pare să aducă prosperitate României și vom avea din nou un președinte doar de dragul de a pune pe cineva în fruntea statului, iar acesta va servi interesele celor care plătesc mai bine după cum bate vântul.
Ori această problemă vine pe fondul lipsei de implicare a oamenilor de bine, a profesioniștilor și a celor care-și doresc o țară bazată pe meritocrație și nu pe șmenuri, combinații și țepe. Însă prea puțini dintre acești oameni răzbesc atunci când intră în joc pentru că nu sunt lăsați să facă lucrurile corect. Sunt puține persoane de acest tip în politica românească, probabil se pot număra pe degete.
Soluția pe care o văd acum nu constă în alegerea dintre răul cel mic și răul cel mare, sau în neprezentarea la vot, pentru că e un drept ce a fost câștigat cu greu la revoluție. Și nici anularea acestuia, ci măsurarea fiecărui candidat într-un mod obiectiv astfel încât să fim împăcați cu alegerea acestuia și peste 5 ani, indiferent dacă acesta va fi câștigător ori nu.
Imagine: pixabay.com