Fără respect nu ajungi nicăieri

respect frizeie

Acum câteva zile eram să-mi aranjez barba și să mă tund la o frizerie din București. Stăteam pe scaun și mă uitam în oglindă cum tipul îmi aranja podoaba capilară când deodată intră pe ușă un alt client.

Cu toate că frizeria era plină omul intră hotărât, salută și spune că a venit să se tundă la ora 13:30 după cum își făcuse rezervare cu aproape o săptămână în urmă, dar din cauză că frizerul la care își făcuse programarea încurcase tot programul clienților s-a întâmplat o harababură totală.

Omul care voia să se tundă trebuia să ajungă în jurul orei trei la o nuntă și își făcuse planurile în așa fel încât să se încadreze în timp, dar lipsa de profesionalism a frizerului i-a dat peste cap tot programul în ziua respectivă. Ideea e că în maxim două minute s-a iscat un mic scandal în care frizerul încerca să-și ceară scuze invocând tot felul de motive puerile pentru a-și acoperi greșeala, iar omul care voia să se tundă a început să se enerveze spunând că totul ține de respectul pe care îl arăți clienților și de modul cum îi tratezi atunci când vin la tine să-ți plătească pentru ceea ce faci.

Atunci a fost un fel de declic pentru mine. Adică știam că respectul e important și am încercat mereu să fiu politicos față de toți oamenii pe care i-am întâlnit până acum, dar atunci mi-am dat seama că în orice domeniu lucrezi trebuie să știi cum să te comporți cu cei cu care interacționezi. Și cu atât mai mult atunci când interacționezi în mod direct cu alți oameni pentru că în momentul în care oferi un serviciu de cele mai multe ori clienții noi apar în urma recomandărilor pe care le fac alții.

La fel cum e și în PR, trebuie să știi să îi respecți pe cei din jur și să le oferi servicii/produse de calitate pentru a putea da înainte, căci altfel orice persoană nemulțumită poate să îți distrugă business-ul. Și asta cu atât mai mult cu cât nu știi cine-ți e client tot timpul, iar internetul nu e decât la un click distanță.

Sursă foto: pixabay.com

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.