Are Vali la el pe blog un articol super bun scris de o doamnă care a ales să plece din țară din cauza sistemului ce a învins-o și care i-a lăsat o mulțime de amintiri amare. Merită citit.
Printre comentarii se află destui care se regăsesc în povestea autoarei și își exprimă fiecare punctul de vedere mai mult sau mai puțin pertinent. Există și persoane care sunt foarte vocale împotriva emigrării și care le doresc celor care pleacă din România să rămână acolo unde s-au dus, dar nu pe asta trebuie să ne concentrăm.
Ideea e că nimeni nu pleacă din România de dragul de a pleca, ci fiecare caută un loc unde să trăiască un pic mai bine, să fie liniștit, să aibă spitale și școli pentru copii. Dacă ar exista condiții bune de trai în România și un venit care să le permită oamenilor să-și mai facă și un moft din când în când atunci nu știu câți ar mai pleca.
Am fost martor la exodul ăsta prin 2016 și credeți-mă că nu e plăcut să vezi că la fiecare 15 minute pleacă din țară câte un microbuz plin de români care se duc să muncească în străinătate.
Soluția pe care am propus-o pe blog-ul lui Vali a fost votul. Mi-am luat downvotes. Dincolo de ce puținul pe care îl fac zilnic ca să fiu mai bun, pentru mine asta e singura armă pe care o am împotriva politicienilor care ne conduc.
Dacă unii nu reprezintă interesele și nevoile populației, hai să încercăm cu alții, poate-s mai competenți, mai harnici, mai puțin hoți. Și dacă nici ăștia care urmează nu fac nimic, peste 4 ani se pot înlocui cu următorii și tot așa. Atât de simplu e.
Dar poate că PSD și PNL sunt de fapt partidele care reflectă nevoile majorității românilor că nu degeaba sunt aleși să guverneze la fiecare 4 ani. Dacă noi, ăștia care vrem o lume mai bună, nu suntem decât o minoritate care se vaită pe net?
Am mai văzut și la Cetin că îi pare rău c-a ieșit în stradă la proteste. Am ieșit și eu și am scris atunci despre asta și uneori chiar mă simt dezamăgit că România se schimbă atât de greu.
Poate trebuie ca schimbarea să vină de la fiecare dintre noi. Să reciclăm, să nu mai aruncăm gunoaie și chiștoace pe stradă, să conducem civilizat, să parcăm regulamentar chiar dacă mai mergem 5 minute pe jos, să avem răbdare la coada de la supermarket, să fim mai respectuoși etc. Lucruri d-astea mărunte.
Mi se pare că astăzi se duce un război psihologic (nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta) între clasa politică și români. Cine rămâne în țară cu puterea în dinți și face legea, ăla câștigă. Încep să simt asta tot mai des și din discuțiile pe care le am cu diverși prieteni și ei simt la fel, că sunt depășiți de politicul românesc.
Din 2012 și până în 2017 am avut proteste în fiecare an, oamenii începuseră să iasă în stradă pentru nemulțumirile pe care le aveau, însă energia și prioritățile fiecăruia sunt limitate atunci când vezi că nu se schimbă mare lucru timp de câțiva ani ori când vezi operațiuni de discreditare comandate de la vârf cum a fost cea în cazul Emiliei Șercan atunci când a descoperit că Nicolae Ciucă a plagiat.
Lupta asta cu sistemul pare o luptă care uzează în primul rând moral, care te obosește, iar în timp îți frânge voința de a încerca să te zbați pentru o viață mai bună.
Încă nu am ajuns în clipa în care să spun că statul a fost capturat în totalitate de mafioți. Și încă nu cred că fiecare pentru el e cea mai bună alegere. Mai durează ceva până atunci.
Eu încă mai sper că votul meu contează.
