A crescut suma primită de donatorii de sânge

person donating blood

În toată varza fiscală făcută pe repede-nainte la final de 2023 pare c-a ieșit și un lucru bun la care nu mă așteptam.

Spuneam într-un articol anterior că un donator nu prea are ce să își cumpere cu bonurile pe care le primește în urma donării. Tichetele de masă valorau 9.57 de lei fiecare și adunate dădeau 66.99 de lei, practic aproape nimic când toate produsele s-au scumpit în ultimii ani.

Iată că 2024 vine cu o veste bună pentru donatorii de sânge și de la 1 ianuarie 2024 primesc pentru fiecare donare bonuri de masă în valoare totală de 280 de lei. Nu e foarte mare nici această sumă, dar e un pas înainte.

Cred că prin această măsură Ministerul Finanțelor a atins două probleme esențiale.

Prima ține de persoanele care primeau o sumă mult prea mică pentru sângele donat, deși chiar termenul de donare presupune că dăruiești ceva fără a aștepta altceva la schimb. Dar să nu comentăm aspectul acesta. Personal, eu am trecut de 20 de donări și încă merg în mod regulat la centrul de transfuzie.

A două problemă cu care se confrunta sistemul sanitar era lipsa sângelui din spitale, iar acum, după ce a crescut suma primită, iată că am văzut că unele centre din vreo două județe din țară aveau depășit necesarul zilnic și nu mai primeau donatori. Pe termen lung nu cred că se va rezolva definitiv problema asta, dar măcar e un stimulent pe care oamenii îl primesc și poate îi va determina să meargă mai des la centrul de transfuzie.

Reamintesc că pentru 450ml de sânge donatorii mai primesc o zi liberă plătită la locul de muncă, 50% reducere la abonamentele de transport public și dobânzi crescute la achiziția de titluri de stat FIDELIS.

Photo by FRANK MERIÑO on Pexels.com

2 Comments

    • Mai cunosc cazuri care au pățit la fel. Știu și oameni care și-ar dori să doneze, dar nu pot din cauza unor boli autoimune sau au sub greutatea minimă admisă.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading