Câte joburi aveți?

În ideea că se prefigurează o criză financiară din mai multe cauze precum inflația, războiul din Ucraina, prețurile până la cer pentru gaze și electricitate, pare că tot mai multă lume se gândește să își crească un pic veniturile ca să trăiască fără așa-zisa “grijă a zilei de mâine”.

Nu vorbesc de îmbogățire peste noapte sau să trăiești în lux ca miliardarii lumii, dar mă gândesc de ceva vreme să îmi mai iau un job sau un proiect part-time ca să am o mai mare siguranță financiară. Ideea asta a venit de la un prieten care acum jumătate de an jongla cu vreo 3 joburi în paralel și ceva proiecte care-i aduceau ceva bănuți extra la pușculiță.

Momentan veniturile pe care le am sunt din salariu, chirii și un mic business de tipul short term rental. Problema nu e cât generază fiecare, ci faptul că leul parcă nu mai are valoare în fața tuturor scumpirilor de pe piață și fiscalitatea din România care nu-i deloc predictibilă.

Anul ăsta am de plătit câteva taxe (impozite, CAS, CASS etc) care sunt acceptabile ca sumă, dar de la anul toate vor crește și ce rămâne în buzunar e semnificativ mai mic.

Sun conștient că timpul și puterea de muncă sunt limitate pentru fiecare în parte, dar revin la întrebarea din titlu: câte joburi aveți sau ce faceți pentru a avea un extra venit?

Sursa foto pixabay.com

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.