Mă gândesc din ce în ce mai des să emigrez

pasaport

Nu-i un gând pe care îl am foarte des sau de care sunt mândru. Mă consider oarecum naționalist și mă bucur de fiecare dată când ceva de bine se întâmplă în țara noastră. Gândurile astea despre emigrare au apărut în urma frustrărilor generate de multe incompetențe venite din partea statului care ne gestionează modul în care ne trăim viețile, dar despre asta puțin mai încolo.

Citeam într-un articol, acesta, că “După Corpul Diplomatic, administraţia dintr-o ţară este, probabil, cea mai importantă oglindă a ţării şi lupa prin care poţi înţelege societatea” și pe bună dreptate. Când ajungi să ai de-a face cu oricare dintre instituțiile statului ajungi să-ți rogi moartea pentru că pentru tine nevoia/problema ta e cea mai importantă și ar trebui să fie rezolvată în timp util, nu să-ți fie puse bețe-n roate. Timpul nostru, al tuturor, costă bani, indiferent de cât valorează pentru fiecare în parte. Timpul nostru e limitat și în loc să stai la o coadă ore în șir, cu siguranță ai putea face ceva mult mai productiv.

În fine, deja am deviat puțin de la subiect. Până acum câteva luni nu prea am avut de-a face cu statul român – era o relație de genul “lasă-mă să te-las”, adică n-aveam treabă unul cu altul. Emigrarea n-a fost niciodată o soluție viabilă în cazul meu pentru că am considerat că m-am născut în România și vreau să trăiesc aici. Norocul, soarta, determinarea sau mai știu eu ce a făcut să mă descurc destul de bine pe plan profesional astfel încât să câștig un salariu peste cel mediu pe economie – nu contează suma – și reușesc nu duc lipsă de nimic, ba chiar să pun ceva bani de-o parte pentru zile negre. Job-ul pare a fi unul stabil, locuință și mașină am. Sunt încă tânăr, cu un viitor care nu-i tocmai incert.

Or, în situația asta, cum să-mi treacă prin cap idei ce țin de părăsirea României. Spun idei pentru că momentan sunt doar simple gânduri pe care încă nu intenționez să le duc la bun sfârșit deocamdată. Dar de ce mă gândesc la asta?

Pentru că am avut de-a face cu statul român și am văzut că nu există niciun fel de dorință întru ajutorarea cetățenilor săi, excepție făcând guvernul actual care pare să miște ceva, dar care nu cred că va rezista după alegerile din toamnă. Acum ceva vreme am am avut nevoie de un cazier judiciar, iar recent am vrut să mă înscriu pentru un examen auto. Pare că există o conspirație secretă care vrea să îți scoată peri albi în orice moment dorești să rezolvi ceva sau când ai nevoie de anumite acte.

Nu stau să caut cauzele ce au dus la situația actuală. Ar fi multe și nici nu aș ști cu care să încep. La fel și soluții, există multe și sunt oameni mult mai competenți decât mine să le găsească și să le aplice spre binele românilor.

Probabil orice prieten de-ai mei v-ar spune că până acum nici nu voiam să aud de ideea emigrării, însă acum e discutabilă treaba asta. Înainte eram foarte vehement în susținerea ideii de a rămâne în România și nu încurajam pe nimeni să facă pasul ăsta și să-și caute o viață mai bună în străinătate. Cam până aici a fost! Sunt conștient că avem de toate, cum e-n bancul ăla, cu Dumnezeu și crearea lumii, dar la fel sunt și românii, un popor care se adaptează greu – să nu spun altfel.

Recent am fost martorul la câteva scandaluri izbucnite online:

  1. indemnizația de 35.000 de euro lunar pentru un tânăr ce dorește să-și crească fiul nou-născut.
  2. majorarea taxelor plătite de angajat către stat

Nu vreau să dezbat pe larg situațiile de mai sus, ci doar să-mi spun o părere pe seama acestora.

Prima situație mi se pare absurdă prin faptul că statul nu a vrut să-i plătească tânărului care a muncit, cinstit sau nu – asta e discutabil, dar care și-a plătit dările către stat, iar apoi când legea spune că trebuie să primească 85% din venitul mediu lunar pe ultimele 24 de luni, aceasta să nu se mai aplice.

A doua situație, chiar dacă s-a dovedit a fi doar un zvon, mi se pare la fel de absurdă pentru că o astfel de decizie ar pune foarte multă presiune pe angajatul de rând. În cazul salariului minim pe ecnonomie care e un nimic, ar deveni un și mai mare nimic. Deducerea de impozit de 16% pentru cei care lucrează în IT și pentru cei din domeniul cercetării nu prea ar mai fi deducere.

Prin astfel de decizii, lipsite de orice bun simț, indignarea cetățenilor crește pe zi ce trece, iar eu, de la un om absolut convins că e bine să rămân în România m-am transformat încet-încet într-unul nehotărât în ce direcție s-o apuce. Ideea e că am ajuns în situația de față din cauza indiferenței, a corupției, a dorinței de îmbogățire peste noapte a unor “băieți deștepți”, a hoției și a mentalității care nu privește spre binele majorității, ci spre cel al individului și al apropiaților săi.

Acum, încotro?

One comment

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.