Actualitate, Gânduri, Online, Personal

Unde păstrăm conținutul digital

bloguri, conținut digital
bloguri

Cred că la Alex Mihăileanu am văzut acum ceva vreme că nu prea-i mai place să-și țină gândurile pe Facebook pentru că la un moment dat se pierd în negura timeline-ului și nu e foarte ușor să găsești ce ai scris acum 5 luni de zile. Să nu mai zic despre postări de acum 7-8 ani.

Mai e și problema dependenței față de rețeaua lui Zuckenberg care e fix ca un drog, te face să vrei mai mult și să te întorci de fiecare dată pentru a-ți lua doza zilnică de social media.

Și nu-i vorba doar de dependență, ci și de anturaj care-i prezent acolo din aceleași motive ca și tine, să consume ce zic alții, practic un fel de FOMO (fear of missing out).

Am divagat puțin, dar revin la ideea inițială legată de conținut. E aiurea când tu scrii ceva și la un moment dat vrei să găsești ceva anume, dar stai juma’ de zi să cauți. Dar și mai aiurea e când realizezi că tot ce ai scris nu mai există pentru că platforma pe care scrii nu e a ta și decide să închidă șandramaua. Vezi cazul Google+.

E la fel ca atunci când te duci să faci un grafitti mișto pe peretele unui bloc și te mândrești cu opera ta ani de zile până când într-o bună zi vine administratorul și zice că s-a săturat de desenul ăla și se apucă acopere cu var opera ta de artă.

Am mai văzut la Radu Ghelmez, care scrie destul de mult și destul de argumentat pe Facebook, că nu are un blog propriu unde să-și aștearnă ideile. De fapt a mai scris pe medium.com, doar că și acolo nu stă pe platforma lui, ci tot la altu-n ogradă.

Cel mai amuzant și mai pertinent exemplu mi se pare Dan Alexe care are și blog, și diverse spații la anumite reviste unde scrie, dar se vaită constant că l-a blocat Facebook-ul din cauza faptului că l-a raportat cineva pentru vreo postare aiurea. Probabil omul e blocat trei sferturi de an pe Facebook pe contul personal, dar stă acolo din alte motive, cel mai probabil pentru interacțiunea și scandalurile cu oamenii.

Și astea de mai sus nu sunt singurele cazuri pe care le cunosc, dar sunt primele care mi-au venit în minte.

Ideea e că dacă vrei să scrii, cel mai bine ar fi ca tu să deții controlul total și să decizi ce păstrezi sau când dorești să spui stop. Nu să fii la mila altcuiva care te poate cenzura oricând. Că doar d-aia avem libertate de exprimare, să putem să ne expunem ideile. Iar cel mai bun exemplu de a face asta e un blog.

La fel și în cazul pozelor sau a documentelor, serviciile de hosting se pot închide oricând și dacă ai ratat cumva mailul de la ei în care-ți comunică faptul că o să închidă, cel mai probabil o să pierzi și pozele stocate la ei pe site. Vezi Flickr.

Din cauza asta eu am încercat să evit pe cât posibil să fiu dependent de Google Photos sau orice alt serviciu de cloud hosting. Pentru că la un moment dat s-ar putea să mă trezesc că nu mai am nimic.

Ca alternativă, eu îmi păstrez pozele și documentele digitale pe un NAS, adică am propriul meu cloud pe care-l accesez de oriunde și oricând, iar din punct de vedere spațiu/uptime/cost cred că am ieșit mult mai bine pe termen lung fața de ce aș fi plătit pe vreo platformă.

Dar mai presus de orice, independența mă bucură cel mai mult. Pentru că dacă nu depinzi de nimeni ești un om liber.

Tagged ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.