Inițial am crezut că nu mai văd bine din cauza oboselii sau că-i ceva neurologic și nu am mers direct la oftalmolog, ci am fost la neurolog, am făcut RMN, am luat și vitamine, iar situația părea să se fi îmbunătățit puțin. Doar părea.
Mic istoric. Prin 2011-2012 am făcut un control oftalmologic în urma căruia medicul mi-a zis că la momentul respectiv “văd și ce nu trebuie”, doar că peste câțiva ani voi avea nevoie să port ochelari pentru că am un fel de început de astigmatism. Astigma-what??? Nu intru în detalii medicale pentru că ceea ce vreau să transmit e explicat mult mai bine aici. Nici măcar n-am ținut minte atunci despre ce e vorba, ci diagnosticul l-am primit acum vreo 2 luni. Ideea e că se poate scăpa de astigmatism prin intervenție chirurgicală, însă la un defect atât de mic ca-n cazul meu, nu-i recomandată procedura asta, ci corectarea defectului cu ajutorul ochelarilor.
Recent, acum câteva luni, la vizita pentru medicina muncii mi s-a făcut un test de vedere, control la ochi cum ar veni, iar medicul respectiv mi-a precizat că mi-ar trebui un control mai amănunțit și că s-ar putea să am nevoie de ochelari. Într-adevăr, prin prisma job-ului pe care îl prestez zilnic îmi e dat să petrec aproape 8 ore pe zi numai în fața unui monitor, astfel obosindu-mi foarte mult ochii. Practic nu mai vedem clar literele și cifrele, fix ca atunci când bei 3-4 beri și ți se încețoșează nițel privirea.
Una peste alta, vreo 5-6 ani mai târziu mi-am pus niște ochelari de protecție pentru calculator, fără dioptrii căci mă usturau și-mi oboseau ochii destul de mult. Lentilele acelea protejează de fapt ochii de lumina albastră emisă de monitor. Am ales atunci niște lentile Hoya (am aflat de la Alex de ele) cu un tratament al lentilelor denumit BlueControl, iar timp de câteva luni chiar m-am simțit bine, doar că mi-am dat seama că ceva tot nu-i în regulă și am mers din nou la oftalmolog. De data asta, am plecat cu o altă pereche de ochelari, tot cu BlueControl, dar și cu dioptrii la ambii ochi. Dioptriile nu-s mari, doar că văd mult mai clar cu ochelarii pe nas.
Puteam la fel de bine cumpăr lentile simple fără niciun tratament că obțineam același rezultat, o vedere mult mai bună și ieșeam mult mai ieftin probabil. Am amintit de lentilele Hoya BlueControl pentru că am destui amici care stau în fața calculatorului zi de zi și n-ar strica să-și protejeze ochii cu niște ochelari.
Am ajuns la concluzia că spre deosebire de anii trecuți, când dacă purtai ochelari erai pus la zid de prieteni și poreclit “aragaz cu patru ochi“, astăzi nu mai apare percepția asta. Ba chiar e o fiță sau un trend să porți ochelari chiar dacă n-ai nevoie.
Pe această cale am aflat că nu-i deloc ieftin să porți ochelari. Lentilele astea Hoya BlueControl sunt în jur de 300 de lei bucata și te mai costă și rama destul de mult. Începe de la 100 de lei și crește semnificativ până la câteva mii de lei în funcțiile de bugetul, pretențiile și bugetul fiecăruia.
Urmează în scurt timp să-mi fac și ochelari de soare cu dioptrii, dar fără BlueControl, ci polarizați. Aș merge pe Polaroid că nu-s scumpi și am mai avut câteva perechi care m-au ajutat destul de mult pentru că-i purtam și vara, și iarna când lumina soarelui era destul de puternică încât să mă facă să stau încruntat.
[…] de altă parte, decât să cumpăr o pereche de ochelari la 250 lei, am preferat să cumpăr un model de ochelari pe la 1200 lei pentru că sănătatea e mai importantă și la astfel de lucruri nu merită să […]