Imaginația lui Ayn Rand transpusă în realitate

Obiectivismul a fost definit drept curent filosofic de către Ayn Rand prin intermediul operelor sale literare Izvorul, Fântâna, Revolta lui Atlas. Ideea pe care o propăvăduiește Ayn Rand se referă la faptul că omul trebuie să fie în centrul acțiunilor sale și fiecare persoană reprezintă de fapt rezultatul izvorât din roadele muncii sale, deci nimeni nu ar trebui să fie mai presus decât ceea ce poate produce.

Ori astfel de concepte sunt greu de atins într-o lume ca cea în care trăim astăzi. Probabil ideea de obiectivism văzută și creată de Rand tinde mai mult spre o utopie în care am trăi cu toții muncind pentru propria persoană, fără a accepta compromisuri și jocuri de culise făcute de unii pentru ceilalți.

În ultimii ani am citit toate cărțile de care am amintit mai sus și pe zi ce trece mi se pare că societatea românească seamănă din ce în ce mai mult cu ce-a scris autoarea acum mai bine de jumătate de secol.

Văd cum în jurul nostru toată lumea se plânge de forță de muncă, de lipsa resursei umane și a calificărilor atât de necesare în orice domeniu, cum oamenii refuză să muncească din cauză că salariul li se pare prea mic în comparație cu munca prestată, cum partidele politice își dau mâna pe la spate făcând tot felul de înțelegeri profitabile pentru ai lor; văd cum se scumpesc absolut toate lucrurile din jurul nostru și cum nivelul de trai scade pe zi ce trece.

Fiecare minciună e împachetată frumos ca un cadou și servită publicului cu zâmbetul pe buze și într-o manieră zeflemitoare lipsită de respect, iar moraliatatea celor care ne conduc de la vârful puterii lasă de dorit.

E greu spre imposibil să nu compari, involunar, Revolta lui Atlas cu ce se întâmplă astăzi în România, când societatea e într-o continuă decadență.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.