Retrospectiva lunii ianuarie 2023

review

Ianuarie a venit destul de repede și s-a terminat chiar și mai repede.

Pentru mine, la fel ca pentru marea majoritate, luna ianuarie nu a adus foarte multe noutăți. Am început anul cu gândul că o să aduc câteva schimbări pe plan personal și până acum am reușit să mă țin de acest proces cu mici excepții pe care le voi nota mai jos.

În primul rând am hotărât să nu mai consum deloc alcool și să nu mai fumez. Cu țigările nu mi-a fost deloc greu pentru că nu fumam zilnic și nici foarte mult, practic eram un social smoker, iar de-a lungul anilor am mai avut perioade destul de lungi în care nu mă atingeam de țigări, deci aici a fost lejer.

În schimb cu alcoolul a fost ceva mai greu pentru că nu exista săptămână în care să nu beau măcar o bere sau un pahar de vin. Pe deasupra mai era și presiunea socială din jurul meu pentru că toți se uitau ciudat la mine ca și cum s-a petrecut ceva extraordinar și nu concepeau ca cineva din jur să nu consume alcool, dar am reușit și aici. Legat de acest demers am încercat vinul fără alcool și am înlocuit berea clasică cu cea non-alcoolică.

Odată cu micile schimbări pe care mi le doream am introdus pe listă să postez pe instagram câte o fotografie care să sumarizeze cumva ce am făcut în ziua respectivă. Acțiunea asta are mai multe roluri. Astfel exersez arta de a fi consecvent și constant față de ceva, încerc să notez și să îmi amintesc lucruri specifice acelei zile și încropesc un jurnal vizual al lui 2023.

Pe lângă cele deja amintite, în ianuarie am reușit să termin de citit 3 cărți. Am postat aproape zilnic pe blog ceea ce e mai mult decât în oricare dintre ultimii 5 ani. Legat tot de blog am început și seria de articole #numismonday unde scriu câteva detalii despre bancnotele pe care le păstrez în colecția de bani vechi.

Pe partea de sănătate și sport am făcut doar jumătate de lună exercițiile pe care mi le-am propus din cauză că am reușit să fac o întindere musculară care nu m-a lăsat în pace 2 săptămâni. Nu am văzut o scădere în greutate imediată, dar la final de lună aveam cu 2 kilograme mai puțin decât la finalul anului trecut. Îmi propun să continui cu exercițiile.

Tot aici vreau să notez că am donat sânge pentru a 18-a oară și am reușit să simplific procesul de decizie și preparare a mâncării zilnice prin crearea unui meniu săptămânal. Dacă funcționează pe termen lung o să și detaliez pe blog.

Dincolo de cele menționate mai sus, am mai reușit să vizitez Muzeul BNR, Palatul Parlamentului și să merg la piesa de teatru Take, Ianke și Cadâr despre care n-am scris nimic din păcate. Mi-am propus ca în fiecare lună să văd câte o piesă de teatru.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.