Obișnuim să ne măsurăm timpul în funcție de evenimentele definitorii pe care le trăim. Nașterea, majoratul, căsătoria, primul copil, moartea sunt doar câteva exemple care îmi vin instant în minte. Între toate acestea se strecoară involuntar și altele care ne impun să schimbăm ritmul sau direcția: un accident, un job într-o altă țară, o pandemie, întâlnim pe cineva etc.
Ultimii ani mi-au adus schimbări majore și încep să realizez că întrebarea clasică de HR “unde te vezi peste 5 ani” nu mai e chiar atât de puțin relevantă dacă o privesc în oglinda retrovizoare. 5 ani înseamnă extraordinar de mult și viața poate coti la 180 de grade într-o clipită. Fix cum spunea Joan Didion într-una dintre cărțile sale, “Life changes fast. Life changes in the instant. You sit down to dinner and life as you know it ends.”.
În ultimul cincinal am avut parte de Covid-19, job nou, work from home, o nouă relație, un război la graniță, puțină criză economică, al doilea război în Iran și cine știe ce va mai urma. Schimbarea din acest moment sau evenimentul care-mi va influența următoarea perioadă este (re-)întoarcearea la birou.
Dacă lockdown-ul din 2020 ne-a ținut în casă aproape 2 ani și a fost un test de adaptibilitate, distanțare fizică și renunțare la socializarea directă, față în față, iată că acum ni se impune de către compania unde lucrez să revenim la birou. Pare că aceasta e noua direcție pe care trebuie s-o urmăm în acord cu valorile companiei și tendițele competitorilor direcți.
La început vor fi 2 zile/săptămână urmând ca în lunile următoare să facem tranziția spre 3 zile/săptămână. Pentru mine, dar și pentru alți colegi și cunoscuți, mersul la birou după atâția ani de WFH reprezintă o scoatere din zona de confort și din ritmul cotidian pe care l-am avut până acum. Partea bună pe care o văd este că omul e o ființă care se adaptează ușor. Vorba zicalei, orice învăț are și dezvăț.
Drumul sau distanța nu sunt parte a problemei, acestea reprezintă cea mai mică grijă a mea, ci timpul pe care simt că îl pierd până ajung la birou, însă aleg să privesc activitatea asta cu alți ochi. Astfel am timp să mă îmi ascult gândurile, să procesez unele informații ori chiar să dau play în căști vreunui podcast interesant.
Mai nou, în ciuda faptului că nu eram deloc un fan al cărților audio, am reușit chiar să termin de ascultat Project Hail Mary de Andy Wier și am trecut deja la a doua carte din seria Dune.
Pe lângă cele menționate mai există și interacțiunea fizică cu colegii, unele task-uri par să aibă o rezolvare mult mai rapidă la birou, iar stresul și presiunea resimțite când lucrez acasă scad semnificativ la birou. În plus recomandarea de mers pe jos cel puțin 30 de minute e mult mai aproape de realitate astfel.
Chiar dacă acum mi se pare puțin dificilă întoarcerea la birou pentru că mă scoate din ritmul cu care mă obișnuisem și pentru că pierd timp pe drum, abia aștept să văd peste câteva luni care-mi va fi perspectiva.
Imagine generată cu AI.