Să recapitulăm: România e frumoasă!

Întodeauna am susținut că România e una dintre cele mai frumoase țări din lume și n-am să dau înapoi niciodată de la afirmația asta pentru că n-are cum să mă convingă cineva sau ceva de contrariul acesteia. Pe oriunde aș colinda îmi place să afirm din tot sufletul, tare și răspicat și plin de mândrie că România e de o frumusețe nemaipomenită, dar că noi ca și nație nu prea știm cum să o prețuim și să ne bucurăm de adevărata ei valoare.

În ultimii ani cred că m-am plimbat destul pe străzile țării noastre astfel încât să pot afirma că am descoperit o mulțime de locuri și oameni faini care stau drept mărturie de neclintit pentru afirmațiile mele. Sunt convins că ceea ce am reușit să cuprind eu în aceste escapade ale mele sunt doar o mică parte din ceea ce există de fapt și cred că dacă aș sta o viață întreagă doar pe drumurile României tot nu aș reuși să le cuprind pe toate câte există.

De câteva ori pe an se întâmplă să îmi aduc aminte de cât de minunată e România. Asta se  petrece fie involuntar, fie mișcat de vreo amitire ori  de vreo poză făcută de cineva în timp ce cutreiera vreun loc uitat de lume prin vreun colț de țară. E greu de descris frumusețea României în vorbe. Doar cei înzestrați cu abilitatea de a mânui condeiul ar putea să facă asta fără să comită vreo greșeală, dar nu și eu. Eu pot doar să arăt lumii, alături de o mână de cuvinte, doar o parte din ce am văzut. Toate aceste imagini îmi confirmă de fiecare dată când le privesc faptul că am o țară de care mă pot mândri.

Consider că potențialul turistic al țării noastre e imens, dar că nu știm cum să ne promovăm patria în așa fel încât să atragem turiști și să câștigăm o pâine din asta. Poate ar trebui să luam o mică lecție de la vecinii noștri bulgari sau greci care se pricep destul de bine la asta din câte am observat. Când vorbesc de promovarea României mă refer la exploatarea frumuseții ei, a peisajelor din munți și câmpii, la potențialul turistic al Mării Negre și la diversitatea faunei din Delta Dunării, la toate acestea la un loc.

M-ar tenta să spun că nu mai există vreo țară care să le aibă pe toate așa cum le avem noi: munți, dealuri, câmpii, mare, deltă, o faună minunată, mâncăruri extraordinare, obiceiuri, tradiții și o istorie bogată și plină de fapte eroice, dar nu aș vrea să exagerez. Momentan nu îmi vine în minte nicio altă țară care s-ar putea compara cu România, dar poate acum sunt subiectiv și nu văd mai departe de patria mea.

Pe lângă toate astea cred că mai avem și o mulțime de atracții făurite de mâna omului, atracții ce ar putea aduce venituri considerabile țării noastre dacă am ști să le punem în lumină adevărata valoare. Sunt multe pe lista asta și nu mă încumet să le enumăr pe toate, dar mai jos voi arăta doar o parte din ceea ce m-a impresionat pe mine și ce cred că ar trebui să viziteze fiecare român cel puțin o dată în viață, la fel cum fiecare musulman trebuie să ajungă cel puțin o dată la Mecca.

One comment

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading