Săptămâna de lucru de 4 zile

Nu e ceva de care nu s-a mai auzit până acum și iată că ușor-ușor se fac pași mărunți pentru a oferi angajaților mai mult timp pentru ei.

ING, cu divizia sa de tech, e una dintre companiile care s-a desprins ușor din întruchiparea băncii clasice și s-a transformat cumva într-o companie de tehnologie care produce software pentru business-ul propriu.

Am prieteni care lucrează acolo și până acum am auzit suficiente lucruri ca să pot zice că pare un loc de muncă unde ți-ai dori să lucrezi, mai ales că am și vizitat anul trecut noul spațiu de lucru de pe Calea Victoriei care arată într-un mare fel.

Știam de ceva vreme că derulează un program pilot pentru a testa săptămâna de lucru de 4 zile și acum au anunțat că angajații vor putea opta, dacă își doresc, pentru această variantă cu condiția să respecte numărul de 40 de ore de muncă.

Ca un potențial angajat mi se pare un super beneficiu, iar la un eventual interviu m-ar câștiga pe loc.

Mi-ar plăcea să văd treaba asta implementată în cât mai multe companii, dar mai ales la cea unde lucrez în momentul de față. O să pun o întrebare, poate reușesc să prelungesc weekend-ul cu încă o zi.

Sursă imagine: getclockwise.com

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.