Acum ceva vreme scriam pe Facebook că singura revoluție în ceea ce privește traficul din București a fost făcută de Waze și Gabriela Firea nu are nici un merit.
Îmi amintesc și-acum de crearea unei benzi speciale pentru autobuze în zona Fântânii Miorița și de haosul creat atunci, iar a doua zi, din cauza reacțiilor negative ale șoferilor, s-a anulat mișcarea asta.
Astăzi, când îl avem în fruntea urbei pe Nicușor Dan, trebuie să vin cu o completare și să-i acord, poate singurul merit, Gabrielei Firea vis-a-vis de traficul din București. Am mai spus asta printre cunoscuți, dar am văzut și la hoinaru, gardurile care sunt pe Ștefan cel Mare și Vasile Milea sunt fix ce trebuie. Nu mai intră toți jmekerii pe banda de tramvai și nici nu se mai pierde timpul să-i lași să se bage în față când ajung la semafor.
Un amic chiar mi-a spus că stă cu vreo 5-10 minute mai puțin în coloană pe Vasilea Milea de când venea de la serviciu de când s-au montat gardurile de fier.
Dincolo de gardurile astea care-s ok pentru trafic, dar urâte ca naiba la aspect, mi se pare că e din ce în ce mai horror să circuli în oraș din cauză că pe majoritatea străzilor lipsesc cu desăvârșire marcajele pentru benzile de circulație.
Nu spun că am observat doar eu chestia asta, dar pe mine mă doare de fiecare dată când trebuie să circul pe străzi cu mai mult de 2 benzi pentru că nu văd marcajele și de multe ori e super greu să îmi dau seama dacă m-am încadrat corect sau dacă circul pe axul imaginar dintre benzi ori nu. Am mai citit despre asta și la zoso, dar și pe hotnews.
Poate ar trebui ca unul din proiectele majoare ale primăriei să fie desenarea benzilor pe asfalt. Pare un lucru mărunt, dar dacă s-ar aduna mai multe lucruri mărunte, cum s-a implementat și circulația autobuzelor pe banda de tramvai, sigur am observa o îmbunătățire semnificativă a traficului bucureștean.
Am mai observat că pe Splaiul Independenței de la Unirii și până la Grozăvești sunt ceva lucrări de vreo 2 ani de zile, ba pe un sens, ba pe celalalt, numai că de câte ori am trecut pe acolo nu am văzut niciun muncitor.
Practic s-au deschis niște mini-șantiere pe ultima bandă și după semafor se crează un efect de pâlnie unde mașinile trebuie să treacă de la două benzi la una singură până blochează intersecția. Ideea e că dacă trebuie să se repare ceva, să termine în maxim 3 luni de zile, nu să zacă șantierul ăla părăsit vreme de 2 ani.
Ultimul lucru pe care mi-l amintesc acum e legat de parcări. La începutul lui 2022 s-a umflat tot orașul că s-a scumpit parcarea și ca a ajuns în jur de 500-600 de lei. Se știa dinainte cu câteva luni că o să se scumpească și cine are mașină și-a asumat asta, adică 150 lei/an pentru parcare mi se părea că s-a-ntâlnit hoțu’ cu prostu’ când plăteam taxa pentru parcare la primărie.
Mă bucur că s-a scumpit parcarea și plătesc bucuros banii ăștia pentru că e un serviciu de care beneficiez zilnic, dar hai să vedem unde se duce diferența asta de bani.
Se fac parcări noi? Se ridică mașinile parcate pe prima bandă de pe bulevard? Se trasează marcaje pe străzi? Se mai întâmplă ceva cu semafoarele alea inteligente pe care le laudă fiecare primar de la Oprescu încoace?
Până atunci rămâne cum am stabilit. Go Waze!