Cu avariile pornite se iartă toate păcatele

Dacă sunteți mai demult pe aici ați văzut cu siguranță că eu am o problemă cu nesimțirea oamenilor și mai ales cu șoferii din București care parchează aiurea și încurcă circulația.

Am avut recent de făcut vreo câteva drumuri prin oraș și m-am lovit invariabil de tot felul de șoferi în trafic.

Cel mai grav mi s-a părut și încă mi se pare că în fața Secției de Poliție nr. 8 de pe Șoseaua Mihai Bravu sunt ocupate aproape tot timpul nu una, ci două benzi de circulație.

Oare agenții de poliție nu văd de 10 ani încălcarea legii sau la sediul acela nu lucrează nimeni? Chiar și google a surprins această practică în zona respectivă. Singura diferență pare să fie gardul de pe linia de tramvai. În rest obiceiurile șoferilor au rămas neschimbate.

Mașini parcate neregulamentar în fața Secției de Poliție nr. 8 – octombrie 2012
Mașini parcate neregulamentar în fața Secției de Poliție nr. 8 – august 2022

În mod normal acolo ar trebui să fie 4 benzi de circulație. Să zicem că prima a devenit parcare pentru că un cetățean a început să-și parcheze mașina fără să pățească nimic, apoi a venit al doilea și tot așa a procedat până când nu s-a mai putut controla situația. Singura soluție a fost să se monteze indicatoare pe marginea trotuarului care permit parcarea în zonă.

Doar că acum se oprește lumea și pe a doua bandă cu avariile pornite. Dacă îi întrebi de ce procedează așa, răspund că au și ei treabă în zonă 5 minute și apoi pleacă. Fix chestia asta încurcă circulația și îngreunează traficul.

Eu când am nevoie să merg undeva cu mașina mă gândesc mereu dacă găsesc loc de parcare în zona respectivă. Dacă nu e loc de parcare amenajat mai dau un ocol până parchez regulamentar chiar dacă mai merg 10 minute pe jos.

Revenind la obiceiul cu avariile pornite, eu știu că ar trebui folosite numai în cazul în care intervine o urgență. De când staționarea pentru a merge la bancă, la cofetărie sau la pariuri sportive reprezintă o urgență?

Practica asta cu avariile aprinse se întâmplă tot mai des, în aproape orice situație. Oprești pe trecerea de pietoni, ai pornit avariile. Blochezi vizibilitatea când parchezi pe colțul intersecției, pac, ai pornit avariile. Nu te interesează de nimeni și de nimic.

Cum ai apăsat butonul pentru avarii, cum ți se iartă toate păcatele și ești absolvit de orice vină. Nici măcar nu plătești amendă de circulație că ești deasupra legii cu avariile pornite.

Cum se justifică acest comportament și de ce șoferii nu-s capabili să parcheze corect chiar și atunci când văd că există locuri special amenajate?

2 Comments

    • Se practică peste tot. Tocmai asta e problema. Oamenii au devenit atât de comozi încât nu mai vor să se deplaseze pe jos nici 10 metri. Dacă ar putea, ar parca fix în ușa magazinului de unde își fac cumpărăturile.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading