Am primit întrebarea dacă pot scrie ce am învățat după un an de airbnb și Booking. Am zis ca voi încerca.
Nu, nu sunt proprietara unui apartament care se închiriază in regim hotelier, dar sunt una dintre persoanele care se ocupă de curățenie si aprovizionare.
Primul lucru învățat? Sa nu ai așteptări, de niciun fel.
Oamenii vin și pleacă, iar ce rămâne în urma lor de multe ori depășește imaginația. Unii își uită șosetele după canapea sau in sertarul de la baie.
Alții își pierd țigara electronica, bricheta sau pachetul de țigări sub canapea deși scrie peste tot că nu este permis fumatul. Nu este permis pentru că oricât de puțin s-ar fuma într-o cameră, pentru mine înseamnă să aerisesc cel puțin o zi. Pe lângă spălatul lenjeriilor și a prosoapelor, dacă se fumează, mai trebuie spălate și perdelele și draperiile. Din cauza asta fumatul poate deregla buna funcționare a închirierilor.
Au fost și oaspeți foarte draguți și cu mult bun simt încât găseam apartamentul aproape cum l-am lăsat, pat aranjat, sacul de gunoi dus la tomberon etc. Mai ca nu îți dădeai seama dacă a dormit cineva acolo.
Am mai învățat ca se pot întâmpla accidente și că unele persoane își asumă și te anunță, dar altele încearcă să te mintă în speranța ca nu îți vei da seama.
Închiriatul în regim hotelier nu e o afacere pe care sa o faci exclusiv și să nu mai ai nevoie de alte venituri, dar încerci sa fii om cu toată lumea ca să fie bine și pentru tine, și pentru cel care prezintă interes pentru apartamentul tău.
Tocmai de aceea, sunt și oaspeți care au devenit “clienți fideli”, pentru ca au rezonat cu modul nostru de administrare si revin constant.
Atenția la detalii iar este un lucru important. Atât la amenajare, cât și la curățenie. Întotdeauna încerc să mă pun în poziția de oaspete sau client și mă gândesc la ce nu mi-ar plăcea mie să găsesc sau unde m-aș uita mai insistent.
Un alt lucru important este sa ai rezerve de orice. Nu vorbesc despre prosoape si lenjerii pentru ca se subînțelege, ci despre produse de curățenie, veselă, preșuri de baie, poate chiar piese pentru cabina de dus. Pentru asta, Metro e un prieten bun la care sa mergi o dată pe lună. Poate si rezerve de răbdare in unele cazuri.
Cam acestea sunt lucrurile care-mi vin in minte. Cu siguranță am învățat mai multe și voi învăța chiar mai multe în viitor.
Articol scris de Mădă