Ce este cu adevărat important în viață?

Am descoperit recent pe Youtube din pură întâmplare un proiect inedit despre care mi-ar fi plăcut să pot spune c-a fost ideea mea. Doar că n-am fost eu acela și există un om mult mai inteligent care s-a gândit să-și pună ideea în aplicare. Și foarte bine a făcut!

Tipul se numește Bogdan Stamatin, iar proiectul care se regăsește atât pe site-ul său, cât și pe Youtube este despre ce contează cu adevărat pentru fiecare persoană în parte.

Se spune că timpul ne schimbă pe toți, iar vorba acesta pare să fie perfect adevărată. Mi se pare fascinant să văd cum privesc oamenii viața lor la vârste diferite și cum li schimbă viziunea, așteptările, percepțiile sau prioritățile în tot acest timp. Poate de la un an la altul aceste mici schimbări care apar în viața noastră sunt aproape insesizabile, însă privite de la o decadă la alta acestea se adună și conturează sub chipul aceluiași individ o altă latură a sa, una mai matură și mai încărcată de experiențe de viață.

Probabil ar trebui să facem fiecare dintre noi acest mic exercițiu de gândire pentru a ne cunoaște și pentru a descoperi ce contează cu adevărat și ce este important pentru propria persoană, la fel cum spune chiar denumirea proiectului.

Sunt convins că acest demers introspectiv al lui Bogdan, care va continua și în anii următori, va deveni și mai interesant decât este în acest moment și merită urmărit chiar și pentru simplul fapt că putem vedea cum timpul ne transformă pe fiecare, fără să ne dăm seama.

Las mai jos câteva clipuri, iar pe celelalte le puteți descoperi pe Youtube. Spor la introspecție și la vizionat!

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading