Am avut acum ceva vreme nefericita ocazie de a ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Până la urmă s-a dovedit că nu era ceva grav și m-am pus pe picioare în câteva zile.
În schimb, experiența de acolo a fost ceva demn de filmele horror. De la modul în care sunt tratați bolnavii, la timpul de așteptare, la curățenia din sala de triaj și din baia de la UPU, totul este un jeg greu de imaginat în interiorul unui spital.
Am auzit de infecții din cauza bacteriilor pe care le-au contractat bolnavii din spitale în timp ce erau internați, dar nu-mi imaginam că tocmai la UPU a unui spital județean să fie atâta mizerie. Holurile spitalului din Pitești păreau că n-au mai fost nespălate de luni de zile, recipientul cu dezinfectant ce mai mult ca sigur a rămas acolo din timpul pandemiei era gol. Am văzut-o pe o doamnă că a încercat de vreo 3 ori să stoarcă ceva dezinfectant apăsând cu mâna pe plasticul murdar; probabil era mai igienic dacă se spăla cu apă de la baie, însă nici acolo lucrurile nu stăteau prea diferit.
Baia e situată undeva la mijlocul culoarului ce duce spre un butic de unde-și fac aprovizionarea cu de-ale gurii pacienții, asistenții și medicii deopotrivă. Cineva are un spirit foarte întreprinzător la Spitalul Județean de Urgență Pitești, n-am cum să contest asta.
Revenind la baia fără zăvor sau cheie, cum intrai pe ușă, în partea stângă e un fel de cabină de duș care-i zidită și placată cu faianță. O bucată dintr-un furtun de duș atârnă din baterie, în timp ce restul zace dezordonat pe jos. Nu mai rețin dacă avea sau nu atașată și para de duș, dar chiar nu cred c-ar avea cineva curaj să se spele acolo. Drept în față se observă numaidecât o chiuvetă plină de calcar, iar deasupra atârnă o oglindă spoită fără nicio jenă. În partea dreaptă se află toaleta infectă. Capacul și implicit colacul pe care ar trebui să se așeze oamenii lipsesc cu desăvârșire, iar vasul e mânjit peste tot cu excremente.
Nu pot să vorbesc despre restul spitalului, dar ce am văzut la UPU Pitești pare cel puțin distopic, un loc unde n-ai spune că lucrează oameni care știu ce înseamnă menținerea curățeniei și igiena și care sunt conștienți că actul medical nu se poate face în astfel de condiții.
Regret că nu am făcut poze, dar în starea în care mă aflam, acesta era ultimul lucru la care mă puteam gândi; tot ce îmi doream atunci era să mă simt mai bine.
După o oră de așteptat în sala de triaj, mă gândeam că poate-poate se uită cineva și la noi, însă am auzit-o pe o doamnă că timpul de așteptare poate să fie chiar și de 6 ore până să ajungem să ne vadă un medic. În ritmul ăsta mai bine mă trimitea acasă cu-n bilet de ordine în mână care să-mi spună la ce oră aș putea să mă întorc. Lăsam datele de contact și mă sunau ei când aveau un pic de timp și pentru muritorii de rând.
Am decis că nu e de stat la Pitești. Atunci am avut de ales între 2 variante: să ajung la București sau să merg la Vâlcea. Având în vedere că drumul spre capitală era sper aglomerat în ziua respectivă și făceam minim 2-3 ore până la un spital, am ales să merg la Rm. Vâlcea.
După aproximativ o oră și jumătate mă aflam în camera de triaj de la Spitalul Județean Vâlcea unde m-au preluat imediat doi medicii, au făcut rapid o evaluare preliminară și m-au direcționat către sala unde ajungeau cei cu probleme minore. După încă 5 minute de așteptare m-a poftit în cabinet o asistentă și mi-a făcut EKG, mi-a luat sânge și mi-a pus o perfuzie cu soluție salină (NaCl) și într-o oră eram deja pus bine pe picioare.
Nici nu vreau să discut aici de cum arata tot parterul de la UPU Vâlcea. E o diferență de la cer la Pământ față de cum arată situația la Pitești. La Spitalul Nou din Vâlcea (așa îl știe lumea) totul arată impecabil, cel puțin din punctul meu de vedere. Medicii și doctorii chiar păreau implicați și își dădeau tot interesul să aibă grijă de fiecare pacient în parte.
Până acum nu am văzut niciun spital de stat care să arate așa, nu că m-aș fi plimbat eu prea mult prin astfel de unități. Dar toate prin care am fost arătau jalnic, excepție făcând cele private unde absolut totul pare extraordinar de curat.
Nu vă gândiți că la Vâlcea ar fi totul numai lapte și miere. După ce am scăpat de la Spitalul Nou cu diagnosticul de gastro-enterocolita acuta, m-au trimis la Spitalul Vechi la secția de boli infecțioase. Aici majoritatea clădirilor erau în renovare și în afară de câteva persoane din zona ambulanțelor, peste tot bătea vântul. Nici țipenie de om, dar m-a consolat un pic ideea că într-un oarecare viitor clădirile vor arăta ceva mai bine.
Ajuns la cabinetul de boli infecțioase, am bătut ușor la ușă, am intrat, însă medicul nu era acolo. Am început să merg pe holul clădirii ca să-mi încerc norocul la fiecare ușă în parte, doar că nici metoda asta n-a avut succes. Norocul mi-a fost că am observat întâmplător o sonerie semi-ascunsă și după câteva minute s-a ivit o asistentă. Doamna doctor care era de gardă a sosit 15 minute mai târziu pentru un consult rapid.
Degeaba avem medici buni dacă România nu are un minim de condiții de tratament, dacă mizeria din spitale e la ea acasă și dacă lipsa de implicare și empatie este egală cu zero. Degeaba vrem noi un tratament și o experiență mai bune la spital dacă acestea sunt condiționate de politic.
Toată experiența asta din care am scăpat destul de ușor mi-a dovedit încă o dată că unul dintre cele mai nasoale lucruri din România e să ajungi spitalele de stat din țara noastră, iar dacă mi-aș dori vreodată să emigrez, probabil acesta ar fi motivul din topul listei pentru care nu m-aș uita deloc înapoi.
Imagine: gandul.ro
