Această serie de articole denumită sugestiv “Europa cu trenul” reprezintă transpunerea în cuvinte a poveștilor și experiențelor pe care le-am avut în călătoriile pe șine de-a lungul și de-a latul bătrânului continent. În acest articol dau glas primelor impresii în stare brută și foarte puțin cosmetizate pe care mi le-am notat la cald în telefon despre cum mi s-a părut orașul Oslo, capitala Norvegiei.
Așteptam de ceva vreme clipa asta. E 4:13 dimineața și aștept răbdător să se deschidă porțile de îmbarcare pentru zborul către Oslo în Business Lounge-ul de la Aeroportul Otopeni.
Zic răbdător pentru că m-am trezit acum 2 ore și încă mai e mult până la destinație iar până acum nu am parcurs nici o miime din traseul pe care intenționez să-l fac în următoarele săptămâni. N-am cum să grăbesc lucrurile. Totul trebuie să se întâmple într-o ordine prestabilită.
Ziua de azi a început cu un duș rapid, făcut un cappuccino imediat după și plecat cu-n Uber spre Gara de Nord să prind trenul spre aeroport. Sunt bucuros că pot să folosesc trenul ca să ajung la aeroport. De fapt majoritatea călătoriilor din următoarele săptămâni vor fi făcute cu trenul.
E doua oară când încep o aventură intitulată sugestiv Europa cu trenul.
De data asta mi-am dorit să mă avânt pe un traseu ce pornește din marile orașe și capitale ale țărilor scandinave: Oslo, Stockholm și Copenhaga. Încă nu știu ce mă așteaptă de acum înainte. Nu mi-am făcut niciun plan cu obiective de vizitat, dar sunt convins că o să fie super obositor, dar și extrem de interesant.
Singura îngrijorare pe care o am și pe care mi-au insuflat-o diverși amici e cea legată de nivelul de trai din aceste prime țări și de cât de scumpe sunt toate lucrurile acolo. Nu-i vorba c-am plecat cu portofelul gol, dar nici nu mă dau banii afară din casă și chiar sunt curios cât de mare e diferența de prețuri dintre România și Norvegia, Suedia sau Danemarca. Bine… Mă gândesc că și nivelul de trai împreună cu gradul de civilizație ar trebui să fie altul. Vorba aia… ‘om trăi și ‘om vedea.
10:27 – ora locală
Zborul de 3 ore până pe aeroportul de la Torp a fost foarte liniștit și fără turbulențe, însă am avut mici probleme cu bagajele din cauza că se blocase banda transportatoare și nu mai veneau, dar s-a rezolvat rapid. La câte povești am auzit de Wizz Air, mă gândeam că ne-au rătăcit cumva bagajele la București.
Imediat după aterizare eram nedumeriți cum facem cu transportul, adică știam că trebuia să mergem cu trenul, numai ca n-aveam habar cum facem sa ajungem la gară. Ne-a lămurit rapid o doamnă care ne-a și ajutat să ne cumpărăm biletele pentru tren – au fost 365 NOK (~ 155 RON). Pentru transferul de la aeroport spre gara de la Sandefjord există un shuttle bus gratuit care face aproximativ 5 minute.
Primul lucru surprinzător când ne-am urcat în tren a fost liniștea. Abia se auzea zgomotul roților pe șine. Apoi am remarcat ca la începutul lui iunie rapița de pe câmp încă e înflorită pe când în România deja s-au scuturat petalele galbene.
Din mers viața norvegienilor pare extrem de liniștită, nu ii vezi nicăieri pierduți pe străzi sau în vreo cârciumă. Ba în localități chiar ii observi extrem de rar încât îți vine să te întrebi dacă nu cumva sunt o specie pe cale de dispariție. De remarcat și faptul că pe marginea caii ferate nu am observ deloc pungi si sticle de plastic aruncate la voia întâmplării cum se pot ochi dintr-o uitătură pe plaiurile mioritice.
Pare ca numărul diferențelor dintre România si Norvegia începe să crească simțitor. Tot privind pe fereastră m-a șocat lipsa gardurilor din lemn pentru curțile oamenilor. Observ cu o oarecare mirare ca separarea vizuală a proprietății fiecăruia lipsește cu desăvârșire sau e realizată prin plantarea de jur împrejur a arbuștilor sau cum se numește la noi, gard viu. Lucru foarte inteligent și plăcut vizual de altfel.
Chiar daca lemnul nu-i folosit pentru împrejmuirea curții, norvegienii compensează din plin cu utilizarea lui la placarea caselor. Rar mi-a fost dat să vad vreo fațadă de locuință la care sa nu fie lemn placat.
Ajungem în Oslo și constatăm tot mai multe diferențe față de România pe care am lăsat-o în urmă. Aici semafoarele au două becuri de culoarea roșie pentru pietoni și nu înțeleg de ce. Aveam să aflu mai târziu de la cineva că înainte să apară semafoarele cu LED erau puse 2 semafoare roșii ca să se asigure că nu se ard ambele becuri în același timp, iar de atunci le-au păstrat așa.
Transportul in comun e extraordinar de bine pus la punct. Tramvaiele și autobuzele electrice vin super repede și nu aștepți prea mult cum am văzut prin București stațiile pline.
Mașinile Tesla sunt la ordinea zilei in Oslo. La un moment dat am văzut chiar 3 sau 4 într-o intersecție nu mai mare ca cea de la Calea Vitan cu Mihai Bravu sau oricare altă intersecție normală din București. De menționat aici că una dintre acestea era taxi. Am auzit povești din astea, dar vorba aia, nu crezi până nu vezi cu ochii tăi.
Oamenii sunt extrem de relaxați și în timpul săptămânii, după amiaza mulți dintre ei erau la plaja urbană dintre betoane. Unii făceau plaja, alții mai sorbeau încet dintr-o bere, iar cei mai aventuroși dintre ei se avântau să se scalde în apa rece din Oslofjord.
Am văzut prin balcoanele orientate spre soare că norvegienii stăteau pe șezlonguri cu un pahar de ceva lângă și cu o carte din care citeau. Unii dintre aceștia erau înconjurați de prieteni și mi se părea că ei chiar știu să se bucure de viața fără nicio grijă.
Probabil asta înseamnă sa ajungi într-un punct în care nivelul de trai e suficient de ridicat astfel încât nu mai trăiești cu grija zilei de mâine, să nu te mai zbați că trebuie să plătești ratele la credit, să nu-ți fie teamă de sistemul medical și să știi că fiecare om își îndeplinește rolul la serviciu într-un mod cât mai profesionist.
Când vorbim de civilizație, Norvegia e zeci de clase peste țara noastră. In Gara Centrala ca să mergi la toaleta plătești intrarea de 20 NOK (~ 10 RON) cu cardul și totul strălucește de curățenie, pe când în Gara de Nord miroase numai a urină.
Să nu mai vorbesc de romanii din zona rurala mulți dintre ei încă au toaleta în fundul curții. Nu vreau sa arăt cu degetul spre tara noastră și spre defectele pe care le observ, ci doresc sa scot in evidenta că ar trebui sa ne uităm puțin și in ograda altora pentru a învăța niște chestii elementare de bun simt.
Sigur, nici norvegienii nu-s perfecți și poate au bubele lor, dar noi cu siguranță mai avem mult până s-i ajungem. Totul pleacă se la educație și mai ales de la auto-educație.
Notă: Acesta este singurul articol din seria #europacutrenul scris sub forma unui jurnal.
