Well… pare-se că am lipsit o vreme de pe blog. De fapt cred că a fost o perioadă ceva mai lungă, iar singura scuză e că am avut atât de multă treabă încât n-am avut nici timp, nici inspirație să scriu ceva, deși subiecte ar fi fost suficiente.
Am tot acumulat oboseală în fiecare lună, iar ultima mea grijă a fost blogul.
Mi s-a spus că am muncit prea mult în ultimele luni, iar asta e și impresia mea. Practic s-au întâmplat și s-au adunat o mulțime de lucruri că abia am reușit să am vreo clipă să respir. Conștientizez că am trecut deja de jumătatea lui 2024, dar nici nu mi-am dat seama când s-au scurs toate zilele astea atât de repede.
Anul acesta, cel puțin până acum, n-am prea avut vacanțe, city break-uri ori alte distracții! Sau dacă au fost, le pot număra pe degete. Nu e o laudă, departe de mine gândul ăsta. Și nu-i nici burnout. Am trecut prin așa ceva mai demult și știu cum se simte. E doar senzația de pahar plin ce dă pe dinafară.
De la muncă de “salahor” în construcții, la management de proprietăți & curățenie, la job-ul de zi cu zi pe plantația de la corporație și până la asumat extra-responsabilități în comunitatea în care trăiesc, s-au adunat o mulțime de chestii minuscule pe care trebuie să le gestionez și care sunt consumatoare de timp.
Uneori mă uit înapoi și tot mi se pare că fac puține lucruri și că într-o zi de 24 de ore aș putea realiza mult mai mult.
De fapt întotdeauna mi-a plăcut să muncesc și am știut mereu că am ceva ambiție. Practic sunt conștient că întotdeauna se poate mai bine și îmi doresc permanent să-mi demonstrez mie că pot să depășesc condiția de mediocritate pe care o resimt. Aduce puțin a sindromul impostorului, așa-i? Într-o oarecare măsură poate chiar sufăr de asta, dar vorba aceea… it takes what it takes.
Încă nu-s la nivelul de liniște și odihnă pe care mi le-aș dori, dar sper ca spre finalul anului să ajung și acolo. Pentru moment îmi pare că timp e din plin, dar se scurge repede. Probabil așa-i la vârsta asta.
Welcom` back?
Mersi!