Spiritul de turmă

Pe lângă faptul că e super mișto clipul și că ți se zbârlește pielea de la vocea tipului, putem vedea că oamenii aderă la “spiritul de turmă” și încep să fredoneze melodia lui Bon Jovi într-un mod irațional, impulsiv, după ce aud în jurul lor că și ceilalți s-au alăturat cântărețului care a dat tonul. Iar acesta e un caz foarte plăcut, unde cei din parc se relaxează pe iarba verde și se simt bine.

Ar trebui observat că de cele mai multe ori ne lăsăm ghidați sau conduși de o mulțime pe persoane care, într-o societate bazată pe meritocrație și pe rezultate, n-ar avea ce căuta acolo . Vorbesc aici în mare parte de instituții publice, spitale, guvern, poliție etc.

Situații și exemple sunt multe, dar acum îmi vin în minte doar vreo câteva care nu-s tocmai cele mai relevante deoarece nu redau comportamentul unei mase de oameni, ci numai pe cel individual preluat ca un automatism de la ceilalti.

Primul exemplu e cel cu șpaga cerută de diverși funcționari pentru că așa știu ei că trebuie făcut, că parandărătul e o normă socială la care apropiații lor au aderat și pe care trebuie să o respecte cu sfințenie cu toții. Tot aici pot să-i amintesc și pe cei care merg cu pachetul de cafea la doctor ori pe cei care se duc cu găinile de țară la diverse persoane pentru a rezolva o treabă. Așa știu ei că se procedează și nu-i frumos să mergi cu mâna goală într-o instituție publică.

Mai e cea cu cedarea locului din autobuz persoanelor vârstnice. Dincolo de respectul ori starea de sănătate a pasagerilor, n-ar trebui să existe altceva care să te determine să te ridici de pe scaun și să lași pe altcineva să stea jos din moment ce toată lumea a plătit bilet și are aceleași drepturi. Însă am văzut cazuri când oamenii au început să vocifereze în autobuz că lor li se cuvine să stea pe scaun doar pentru că sunt pensionari.

Poate că mai aproape de idea spiritului de turmă sunt momentele de la lansarea unor oferte în supermarketuri sau magazine fizice când oamenii practic se îmbulzesc și se calcă în picioare pentru a prinde un set de tigăi sau ultimul iPhone reduse cu diverse procente. În acele clipe dorința de a face o mică economie îi împinge pe cumpărători să nu mai țină cont de ceilalți astfel avântându-se cu toții în magazin.

Lăsând la o parte latura impulsivă și modul inconștient în care aderăm la un anumit comportament, poate ar trebui să ne gândim dacă ceea ce fac oamenii din jurul nostru e corect sau nu.

One comment

  1. spiritul de turma e atunci cind mergi la vot “pentru ca asa e datoria” fara sa ai ce vota!!!
    – imbulzeala la oferte e spirit de turma daca cumperi la acelasi pret sau chiar mai mare gen black fraierday in Romania, daca sint cu adevarat reduceri atunci se numeste instinct de conservare, legea junglei, traieste ala mai puternic
    – cedarea locului in autobuz… nu e spirit de turma ci revolta fata de nesimtire in principiu
    – spaga… la victime (cei care dau la doctor sau in sistemul birocratic) se numeste instinct de supravietuire, dau pentru ca li se cere altfel mor sau nu pot sa-si rezolve problemele personale
    … la abuzatori se numeste dictatura, adevarul este ca traim intr-o dictatura continua, chiar una din cele mai nocive si odioase la nivel mondial alaturi de cele nord africane sau chiar subsaharian gen Egipt, Nigeria etc. iar dictaturile in colonii sint impuse si sustinute din afara tarii respective!
    Buna dimineata si incercati sa ginditi un pic mai profund nu in spirit de … 🙂

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading