De câțiva ani obișnuiesc ca în primele zile ale lui ianuarie să îmi adun gândurile și să las scris pe blog câteva idei despre cum a decurs anul precedent, ce a fost bine, ce mi-a plăcut, ce m-a marcat, unde am mers și așa mai departe.
Pentru 2023 nu știu dacă pot spune că am niște chestii extraordinare pe care le-am făcut, dar nici nu pot să mă plâng. În general a fost un an în care mi-a mers bine, vorba aia… not great, not terrible.
Uitându-mă prin seria de articole despre retrospectiva lunară, observ că nu mi-au ieșit toate planurile. Unele s-au concretizat, iar pe altele le-am abandonat din diverse motive.
Dacă la început de ianuarie 2023 am început în forță cu gândul că nu voi mai consuma alcool și nu voi mai fuma, iată că finalul anului m-a prins făcând fix lucrurile astea. Pot să spun, totuși, că nu am exagerat și asta s-a văzut și la buget unde suma cheltuită pe vicii a fost la jumătate față de 2022. Aici mă consolez cu gândul că am făcut un oarecare progres.
Ce mi-a plăcut mult anul trecut a fost faptul că am încercat să văd câte o piesă de teatru în fiecare lună. Nici aici nu am reușit să mă țin de plan, dar am bifat: Soț de vânzare cu Ana Odagiu, Craii de Curtea Veche, Cabaret, iar pe final de an Tatăl cu Victor Rebengiuc, piesă la care-mi doream de foarte mult timp să ajung și la care abia am prins bilete.
Surpriza anului a fost fără drept de apel Cabaret de la Teatrul Odeon, piesă despre care spuneam imediat după: “Nu cred că am suficiente cuvinte să descriu cum a fost atmosfera de acolo și câtă fascinație a putut exista în clipele acelea”. Dacă se mai joacă și anul acesta, intenționez să mai ajung înc-o dată.
Sănătate
Un lucru tot mai important și pe care-l apreciez din ce în ce mai mult cu fiecare clipă ce trece este legat de sănătate. Sunt bucuros și recunoscător că n-am fost bolnav deloc în 2023 și că nici cei dragi mie nu s-au lovit de boli grave, cu câteva excepții.
Din păcate, la final de mai a murit unul dintre cei mai inimoși oameni pe care-i cunosc și evenimentul acesta a avut un impact semnificativ asupra mea chiar dacă nu am vorbit despre asta, iar câteva luni mai târziu mama unui prieten a trecut printr-o operație și a avut nevoie de sânge.
Din fericire am putut să merg și să donez, fapt ce m-a bucurat, iar operația a fost cu succes. Aceste două evenimente mi-au reamintit de fragilitatea corpului uman și cât de predispus e la tot felul de accidente și boli grele. E cumva ciudat cât de puțin timp avem de trăit și cât de rapid se scurg anii.
Am experimentat câteva luni de gătit și mâncat exclusiv acasă, luni în care făceam meniul zilei pentru toată săptămâna. A fost bine, aveam totul prestabilit și cel mai mare avantaj e că am reușit să evit întrebarea “Ce mai mănânc mâine?”.
A fost costisitor din punct de vedere al timpului pentru că duminica era zi de gătit, însă cred că am câștigat puncte la sănătate și la pușculiță. Când am ieșit în oraș după toată perioada asta mi s-a părut că toate prețurile explodaseră; am văzut la o terasă un piept de pui cu 50 de lei, pe când în supermarket kilogramul era 10-12 lei. Confortul și servirea se plătesc.
Tot la capitolul sănătate amintesc că am depășit numărul de 20 de donări, iar faptul că pot să ajut măcar cu atât oamenii care au nevoie de sânge, mă umple de bucurie. Voi continua și în 2024 să merg la centrul de transfuzie.
Evenimente
Nici anul acesta “nu am scăpat” de NBC (nunți, botezuri, cumetrii), dar am mers numai la prieteni apropiați pentru care m-am bucurat cu adevărat că s-au căsătorit sau că și-au mărit familia. În total au fost 2 nunți și două botezuri. La cum trec anii, în curând voi merge la majorate.
Călătorii & Vacanțe
Anul acesta am avut câteva plecări în România unde am descoperit Castelul Iuliei Hașdeu de la Câmpina și Curtea Domnească de la Brebu, am vizitat Museum of Romanian Records, Palatul Parlamentului, Muzeul Național de Artă.
În ciuda faptului că am zis că nu-mi doresc să mai merg pe litoralul românesc, am ajuns la început de septembrie la mare și a fost chiar plăcut. Marea a fost suficient de caldă, la plajă nu m-am bătut cu nimeni pe șezlong (am aflat că vine din franceză: chaise-longue), iar drumul până acolo a fost extrem de liber și lipsit de aglomerație. Poate voi mai repeta experiența asta extra-sezon.
Deși nu am avut decât un concediu pentru plimbări, pot să spun că acesta a fost unul dintre cele mai reușite. Timp de câteva săptămâni am fost în seria a doua intitulată Europa cu trenul și în prim plan au fost țările nordice, după care am coborât ușor spre Italia.
Ca un rezumat, toată această vacanță a însemnat că am ajuns în Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Elveția și Italia. În total au fost 8 țări vizitate, 37 de trenuri schimbate și 5245 de kilometri parcurși doar pe șine. Mai mult decât suficient aș zice.
Muncă & finanțe
Spuneam într-un articol din retrospectivele lunare că la un moment dat simțeam c-o să ajung la burnout și chiar nu eram prea departe. Am muncit mult, poate prea mult, astfel încât prin august-septembrie jonglam cu vreo 3 chestii diferite și abia mai făceam față.
Prima chestie e cea legată de job unde se aglomeraseră task-urile pe care trebuia să le termin, a doua ține de apartamentele pe care le administrez și pe care le închiriez în regim hotelier, iar a treia era un pic conexă pentru că mă ocupam de renovarea unui alt apartament.
Practic la job-ul zilnic dădeam în taste destul de mult, la “al doilea job”, cum îmi place să-l numesc, mă ocupam de rezervări, curățenie, aprovizionare, iar la “al treilea job” băgam muncă fizică de șantierist și alergam după materiale.
Pe lângă astea am pierdut câteva zile cu amenajarea unei boxe la subsol. Nu am apucat să mă bucur de terminarea ei pentru că imediat am avut parte de două inundații una după alta. Am trecut lejer peste și fără prea multe pagube. Acum nu pot să sper decât că am implementat soluțiile potrivite în caz că se va mai întâmpla ceva similar.
Per total mi se pare că am muncit mult mai mult ca în anii trecuți, dar am câștigat și mai bine. Din păcate nu prea se vede asta pentru că dincolo de cheltuielile pe care le-am avut, tot profitul a fost reinvestit sau s-a dus la bancă pentru a scăpa de datorii. Încă n-am terminat cu creditele și încă nu mă simt liber din punct de vedere financiar. Mai lucrez la asta și anul acesta.
Pasiuni & Diverse
Mi-a plăcut foarte mult să țin un jurnal foto pe Instagram unde am postat câte o poză sau mai multe din fiecare zi a lui 2023. Astfel am mai bifat o dorință de pe Bucket List și mi-am demonstrat că pot să fiu și consecvent într-o oarecare măsură.
Deși aș putea încadra și blogul la secțiunea despre muncă, n-am să fac asta deoarece blogul e mai mult o pasiune și scriu aici când am ceva de zis ori când îmi doresc să-mi aștern gândurile undeva pentru a le citi peste ani. Am fost mai activ ca în anii precedenți, traficul a crescut de vreo 4 ori față de 2022 (dar tot e micuț), am avut și mai multe comentarii și mi-a făcut plăcere să mai schimb o părere cu cititorii.
Colecția numismatică a crescut și ea cu câteva bancnote și monede. Speram la mai mult, doar că m-au lovit alte cheltuieli și n-am mai investit alți bani aici. Cum spuneam în articolul acesta, o dată cu trecerea timpului orice hobby trebuie întreținut cu bani.
Mi-a mai plăcut să fac și cadouri de Crăciun prietenilor, le-am cumpărat bilete la piesele de teatru și le-am trimis prin poștă.
Mă bătea gândul să-mi schimb mașina pentru că Peugeot-ul pe care-l aveam a început să mai crape câte-o piesă. Am renunțat la idee rapid pentru că nu-mi dădeau calculele deloc și am preferat să mă descurc altfel și să mai amân achiziția până la momentul potrivit.
Regrete
Probabil nu s-ar chema retrospectivă dacă n-aș menționa și ce regret.
Cum spuneam în octombrie, îmi pare rău că ziua nu are decât 24 de ore și că nu am mai avut timp să citesc mai mult, să scriu pe blog mai multe articole și să merg la squash la fel de des cum obișnuiam.
Ce urmează?
La început de 2024 sunt recunoscător pentru tot ce am, că nu duc lipsă de nimic, că am un acoperiș deasupra capului, că am un job destul de bun și că-mi permit să îmi fac câte un moft din când în când, că pot să merg și într-o vacanță și că în general am o viață bună.
Se poate mai bine? Bineînțeles, dar anul acesta nu îmi mai propun nimic pentru că planul făcut acasă nu dă cu ce-i în târg.
What will come, will come…
PS: Celelalte articole lunare în care povestesc la modul general ce am mai făcut se găsesc aici.
Photo by Engin Akyurt on Pexels.com