Am văzut acum câteva săptămâni, la Bogdan Dăscălescu pe blog, un articol despre un proiect super mișto în care diverși bloggeri mergeau să viziteze anumite locuri din țara noastră. După cum spunea și Bogdan, am citit, mi-am dorit să merg și l-am urât puțin pentru simplul fapt că el vedea locuri super faine, iar eu doar îi urmăream activitățile. Asta nu a durat mult pentru că m-am înscris la concursul organizat de Goodyear și astfel am început să visez la un loc în ultima călătorie ”Goodyear 4×4 Experience” powered by “Țiriac Auto” alături de Doru și Mircea Panaitescu, Bogdan Epure, Cosmin Tudoran și Dragoş Boldea.
Așteptarea nu a durat mult și am fost sunat de cineva pentru a mă anunța că sunt unul din cei 6 câștigători care vor pleca la Cazanele Dunării cu 3 Ford Kuga și un Ford Ranger.
Acestea fiind zise, de acum înainte mă pot concentra strict pe excursia de weekend-ul trecut. Programul făcut de organizatori spunea că ar trebui să plecăm vineri dimineața pe la 9:30 – 10:00, dar cum planul de pe hârtie nu dă niciodată cu cel din târg, iată că am plecat ceva mai târziu, nu înainte să ne cunoaștem om cu persoană, căci așa îi șade bine călătorului, să știe cu cine se întovărășește la drum. Imediat după ce am făcut plinurile cu combustibil la cele patru mașini, am plecat către destinația noastră, pneurile mașinilor învârtindu-se cu lejeritate pe asfaltul călduț al lunii mai.
Drumul nu a fost unul tocmai scurt, iar din acest motiv am oprit de câteva ori pe unde ne-a permis traseul pentru a ne întinde nițel picioarele. Mi-aș dori să povestesc mai multe chestiuni de pe traseu, dar primul lucru notabil și care mi-a plăcut a fost oprirea de la restaurantul Carul din Stele din Beharca, loc în care am mâncat zacuscă cu lipie și o foarte bună ciorbă de fasole în bol de pâine.
După masa copioasă pe care am savurat-o cu mare poftă am plecat către Drobeta Turnu-Severin, dar nu înainte de a încerca să vizităm Peștera Topolnița, dar n-am reușit să intrăm din cauza apei prea mari și confortului nostru care nu ne dădea voie să ne udăm.
Cu toate că județul Mehedinți e printre cele mai fierbinți județe ale țării noastre, iată că acum am prins o perioadă nu tocmai secetoasă care ne-a dat puțin planurile peste cap. După câțiva kilometri de urcat, coborât și iar urcat până la peșteră și înapoi pe un traseu off-road am ajuns la Chiliban și Tudor, primul fiind un român tare simpatic venit de la Dej și stabilit acolo, iar al doilea, tot la fel de simpatic, moldovean.
Acolo, lângă munții Mehedinților, pe dealurile din jur, în curtea celor doi s-a lăsat la ceas de seară cu cântări, plăcintă cu ceapă și brânză plus o foarte gustoasă țuică de cireșe. Ce mai… o atmosferă demnă de curțile regilor din vechime care erau umplute cu bucate alese servite la auzul cântecelor menestrelilor.
Lunga noastră zi a s-a scurs pe nesimțite, totul încheindu-se cu cazarea noastră la un motel din orașul de pe malul Dunării. A doua zi, însă, a început dis-de-dimineață după un somn pe care nici nu l-am simțit. Odată cu trezirea s-a instalat și freamătul oamenilor acompaniat de zgomotul Dunării bătrâne din zona Porților de Fier.
Am mâncat rapid pentru că nu prea era vreme de pierdut și am plecat să vizităm Peștera Ponicova din localitatea Dubova, dar nu înainte de a-l saluta din mers pe Decebal și de a face câteva opriri pentru a fotografia șerpi, sopârle și insecte specifice acelei zone.
În legătură de formarea acestei peșteri, cât și a altor elemente naturale din zona Mehedinților sunt legendele despre viteazul Iovan Iorgovan și luptele sale cu un balaur fioros. De asemenea, în vremea comunismului, se spune că românii, din cauza traiului greu, fugeau din țară fix prin această peșteră care comunică pe partea cealaltă cu Dunărea.
La fel ca și la peștera precedentă, nu am reușit să ajungem în capăt din cauza nivelului ridicat al apei și al lipsei echipamentului ce se cerea pentru o astfel de experiență. Dacă am fi mers acolo într-o perioadă a anului mai călduroasă, nu numai că am fi reușit să ajungem la Dunăre prin peșteră, dar râulețul ce curgea agitat prin munte ar fi fost secat.
Programul celei de-a doua zile s-a continuat cu un traseu off-road de vreo 80 km, traseu ce nu a pus în dificultate în niciun moment cele patru mașini. Cred că pe acest traseu mi-am luat porția de zgâlțâieli pentru tot anul acesta, dar a fost plăcut să văd cum mașinile se luptau cu noroaiele pentru a-și croi drumul.
Traseul a continuat cu vizitarea morilor de apă de la Eftimie Murgu, apoi la Cascada Bigăr, roțile învârtindu-se iute către Moldova Nouă și Clisura Dunării (regiune geografică situată de-a lungul malului nordic al Dunării, fiind limitată de râul Nera la nord-vest și de Cazanele Dunării la est).
Tot pe această porțiune am întâlnit la apusul soarelui localitatea cărășeană Coronini, stânca Babacai.
Una dintre legende spune că un voievod sârb și-ar fi legat nevasta de el, spunându-i: „Babo, kaji se“, ceea ce ar însemna „Nevastă, căiește-te“. Orgolioasă, în timp ce era scufundată în apă, aceasta, în ultima ei clipă de viață, ar fi ridicat degetul din apă în semn că rămâne neînduplecată.
Ba mai mult, ea ar fi rugat vântul predominant în zonă, Coșava sau Gorniacul, să sufle mai tare şi să le aducă astfel aminte oamenilor că i-au făcut o mare nedreptate. De atunci, Coşava a pus mereu în dificultate, în dreptul stâncii, vasele care treceau pe-aici.
Finalul zilei a doua s-a încheiat odată cu părăsirea stâncii Babacai, dar a treia zi, fiind și ultima de fapt, și-a făcut simțită prezența mai repede decât mă așteptam. Dimineața s-a petrecut fix ca în ziua precedentă și nu are rost să povestesc din nou fiecare pas, așa că voi trece rapid la partea interesantă care se traduce printr-un prânz zile mari acasă la Chiliban. Acolo am mâncat cu mâinile goale pâine cu susan și chimen făcută în casă și un gulaș extraordinar.
După ce am mâncat aceste bunătățuri, drumurile șerpuite ale țării nu-am condus mai departe către localitatea Ponoare unde am văzut Podul lui Dumnezeu, Pădurea de liliac și câmpul de lapiezuri de lânga lacul Zăton, urmând ca apoi să ne îndreptăm ușor-ușor către București.
În ciuda faptlui că din localitatea Ponoare și până în capitală sunt câteva sute de kilometri, drumul acesta mi s-a părut extrem de scurt datorită poveștilor pline de aventuri ale lui Doru Panaitescu.
Această porțiune a traseului cred că a fost de departe una dintre cele mai faine experiențe ale mele pentru că am încercat la Hanul Stejarul niște feluri de mâncare ce nu se întâlnesc pe toate drumurile, și anume: uger de vacă, chișcare (mațe fripte), ciorbă de iepure, pepene, must, fudulii, creier etc.
Ca și concluzie, din punctul meu de vedere, cred că #Goodyear4x4 a fost o campanie reușită datorită locurilor pe care le-au vizitat bloggerii și a implicării acestora.
