Până acolo și înapoi (Brașov) – episodul 1

1460 km, 5 zile, 4 nopți și 6 orașe diferite în care am pus piciorul. Cam asta e povestea mea descrisă de câteva numere. De multă vreme doream să fac un fel de înconjur al lumii, dar ca fiecare dorință și ca fiecare plan care se vrea dus la o finalitate, acest lucru trebuie să înceapă cu puțin. Astfel am tot făcut planuri în propria-mi minte despre cum să izbuntesc să plec câteva zile undeva și am avut nevoie să îmi iau inima-n dinți destul de serios ca să îmi curaj să fac un prim pas spre necunoscut.

Planul nu era destul de complicat căci presupunea să văd câteva orașe din România în câteva zile, dar provocarea venea din partea timpului care mi se părea prea scurt și care credeam că nu îmi va ajunge să fac tot ce îmi doream. Cu astfel de gânduri și cu promisiunea unui prieten că mă va însoți în mini-excursia mea începeam să devin din ce în ce mai entuziasmat în legătură cu plecarea, dar cum niciodată ce e scris pe hârtie nu corespunde cu ceea ce e în realitate, am aflat că prietenul meu m-a cam lăsat baltă cu 2 zile înainte de decolare. Asta nu a fost o lovitură sub centură pentru că am învățat de multe ori că nu e bine să mă încred în altcineva până când nu văd că promisiunea a fost respectată.

Gândindu-mă că acest lucru nu are cum să mă împiedice să merg mai departe, m-am hotărât să îmi duc spre înfăptuire nebunia ce nu îmi dădea pace de mai multă vreme. Astfel, în seara de 27.02.2013 am început să îmi fac bagajul. Blugi, tricouri, chiloți, șosete, prosop, șampon, periuță de dinți, cărți de citit, geci, etc, toate au intrat într-o geantă roșie destul de încăpătoare, dar care se îngreuna din ce în ce mai mult pe măsură ce mai adăugam câte ceva. În noaptea aceea nu am reușit să dorm prea mult pentru că băusem pe zi o cafea foarte tare de la Nescafe sau poate din cauza emoțiilor. La ora 04:30 eram în picioare și aproape pregătit de drum.

Planul era să cheltuiesc cât mai puțini bani, să trec prin vreo 4 orașe și să vizitez cât mai multe obiective. Cum să fac asta? Păi în primul rând trebuia să călătoresc cu trenul folosind cupoanele de 50% reducere, apoi să dorm la diferiți prieteni din orașele respective, iar în ultimul rând să mă folosesc de carnetul de student pentru a primi reducere la obiectivele pe care îmi propusesem să le văd. Totul fain și frumos până acum.

Să revin la marea desprindere de București. Am plecat pe la cinci fără un sfert de acasă, când încă soarele nu răsărise, și am mers într-o stație de unde am luat autobuzul 178 până la Gara de Nord. Era prima dată când mergeam cu acest autobuz până la Gara de Nord și îmi era teamă să nu cumva să ratez stația unde trebuia să cobor sau să prind aglomerație și să nu prind trenul cu care doream să merg mai departe. S-a dovedit însă că temerile mele erau neîntemeiate și am reușit să ajung destul de devreme la gară încât am avut timp să mănânc un mic dejun la McDonald’s și să îmi procur biletul cu 50% reducere spre Brașov, prima din destinațiile vizate de mine.

După ce am verificat peronul de unde îmi pleca trenul, m-am dus m-am urcat în vagonul care îmi era alocat și am așteptat ca la ora 05:45 să plec din București. În momentul în care roțile trenului s-au pus în mișcare de-a lungul șinelor am realizat că acela era punctul în care nu mai puteam să dau înapoi și că în avântul solitar spre necunoscut trebuia să mă descurc de unul singur. În compartimentul în care am nimerit mai erau trei bărbați și o femeie care erau toți trecuți de prima tinerețe ba chiar unii dintre ei se îndreptau cu șanse mari spre sfârșitul vieții. Acum nu intenționez să fiu răutăcios, dar asta e impresia pe care mi-au lăsat-o când i-am privit fără să schimbăm vreun sunet unii cu alții timp de două ore. Continundu-mi drumul zgomotos spre Brașov, am trecut prin Comarnic, Bușteni, Azuga, Predeal, locuri pe care le vizitasem cu câteva săptămâni înainte și în care poposisem pentru câteva nopți. Atunci am fost pe Pârtia Kalinderu din Bușteni pentru a schia și mi s-a părut imensă acea pârtie, dar de data asta am avut norocul să o văd din tren și impresia inițială a fost înlocuită de una nouă care m-a lăsat fără cuvinte. Din vârful pârtiei, muntele se mai înălța încă de cel puțin trei ori și părea un uriaș ce domnește de zeci de mii de ani peste acele tărâmuri.

Vederea munților în toată splendoarea lor, bătuți de razele soarelui pe crestele lor falnice în primele ore ale dimineții când nu e deloc ceață să-ți știrbească vederea e un sentiment ce nu se poate compara cu nimic altceva. Pare ceva înălțător când ai ocazia să ajungi să treci pe lângă asemenea imagini și să devii martorul efectelor naturii. Eu, unul, am rămas profund impresionat de experiența vizuală pe care am experimentat-o din tren prin acele locuri deoarece contrastul dintre lumina de pe creste și umbra de la poalele munților era de neînchipuit și până când cineva nu simte pe pielea lui această experiență, nu are cum să își dea seama despre ce e vorba cu adevărat, dar pentru o mai bună exemplificare, la sfârșitul acestui articol va fi un link care vă va direcționa către o galerie de fotografii captate de pe unde m-am plimbat.

Peisajele surprinse din tren pe Valea Prahovei mi-au rămas foarte bine conturate pe retină chiar și acum, după câteva săptămâni. M-am tot surpins gândindu-mă oare cum pot să crească brazii atât de drepți într-un mediu atât de vitreg, unde abia pot să își înfigă rădăcinile din cauza stâncilor dure.

Această parte a călătoriei a trecut destul de repede deoarece am și citit ceva, iar lectura pare să facă timpul să curgă altfel atunci când ești cuprins de lumea imaginară descrisă de cuvintele tipărite. În acest fel am ajuns în gara din Brașov, unde prima dată am investigat tarifele practicate de taximetriștii din acel oraș. Am rămas oarecum surprins de cei 2,20 lei / km și am ales să merg cu un mijloc de transport în comun până în Piața Sfatului. Punând întrebări când la unu’, când la altu’ am aflat cu ce autobuz să ajung acolo și că mă costă doar 4 lei. Perfect! Zis și făcut!

Am ajuns, deci, în Piața Sfatului din Brașov, unde la orele nouă ale dimineții era cam puțină lume, iar câteva din obiectivele vizate de mine încă erau închise. Astfel mi-am luat geanta greoie pe umăr și am pornit să văd turnurile de apărare/veghe ale Cetății Medievale a Brașovului. De la Piața Sfatului am mers pe jos câteva sute de metri și am ajuns la primul turn, Turnul Negru, apoi urcându-mă pe dealuri am ajuns chiar la baza acestuia. Mi-a părut rău că nu am putut să intru să văd cum arată și înăuntru, dar asta nu e o problemă căci mi s-a părut destul de interesant și din exterior. După această incursiune am mai urcat ceva și am ajuns la cel de-al doilea turn, Turnul Alb care în partea din spate e ca o jumătate de cerc, iar fațada parcă e retezată cu toporul. Țin să menționez că oricât de ciudat pare, mie mi s-a părut interesant și chiar mi-a plăcut. Pe traseul dintre cele două turnuri am apucat să fac câteva poze în care am surprins orașul Brașov de sus. Printre acestea multe sunt cu Biserica Neagră.

Plimbarea pe dealurile din spatele Cetății Brașovului a durat cam jumătate de oră, iar apoi a urmat o scurtă  plimbare pe lângă zidurile exterioare ale cetății, pe aleea numită sugestiv “După ziduri” ce are într-o parte un pârâiaș. Aici am văzut și Bastionul Graft, un fel de poartă prin care mergi de-a lungul zidurilor. Această promenadă s-a încheiat destul de repede și m-am întors la Biserica Neagră cu gândul că pot să o vizitez, dar mai erau câteva minute până se deschideau ușile. Așa s-a făcut că am plecat spre cea mai mică stradă din Europa de Est, unde poți să-i atingi cu ambele mâini în același timp zidurile ce o mărginesc de o parte și de cealaltă. Această străduță, numită Strada Sforii, măsoară în lățime doar 1,32 m.

După experiența aceasta m-am reîntors la Biserica Neagră, unde folosindu-mă de carnetul de student am plătit 3 lei și am intrat înăuntru. În primul rând m-a copleșit dimensiunea acesteia, iar apoi am observat cea mai mare orgă mecanică din România care e amplasată deasupra ușii pe care se intră în biserică. Aici mi-a părut pentru prima dată rău că nu am avut un ghid care să îmi spună mai multe date despre istoria și însemnătatea acestei biserici. Mi-am dat seama că se merita un ghid, dar din cauza faptului că eram singur și că nu dispuneam de foarte multe resurse financiare am renunțat la idee.

Am lăsat în urmă Biserica Neagră dupa vreo jumătate de oră și pașii m-au purtat mai departe, spre Muzeul Județean de Istorie Brașov. Din câte am văzut în mini-excursia mea, acesta mi s-a părtut cel mai interesant și mai plin de detalii. Toate exponatele erau însoțite de detalii, iar aranjamentul exponatelor te făcea să înțelegi cam care era viața oamenilor din Epoca Medievală în orașul Brașov și cum erau organizate diversele îndeletniciri. Mai mult de atât, am văzut tot felul de obiecte ce se întrebuințau în diverse bresle, iar una peste alta, acest muzeu nu trebuie ratat când ajungi în Brașov. Aici am pierdut destul de mult timp și apoi am plecat să văd Prima Școala Românească unde diaconul Coresi a tipărit prima carte în limba română, dar norocul nu mi-a surâs căci nu l-am găsit pe cel care avea cheile. De asemenea, lângă Prima Școală Românească se mai afla și Biserica Sf. Nicolae despre care nu știu mare lucru.

După cum am spus mai sus, aici este link-ul cu fotografiile promise. Într-un articol următor voi povesti despre continuarea acestei plimbări.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.