Harry Potter și Copilul Blestemat

Harry-Potter-si-copilul-blestemat

În urmă cu câteva zile, nu demult, s-a lansat în librării una dintre cele mai așteptate cărți din întreaga lume – Harry Potter and the Cursed Child (Harry Potter și Copilul Blestemat), ceea ce reprezintă după cum spun și autorii cea de-a opta carte a seriei Harry Potter.

Acum vreo săptămână citeam la cineva o mică recenzie cu o mulțime de spoilere despre această carte, și, cu toate că mi-o doream foarte mult, eu fiind fan Harry Potter încă de mic, nu m-am gândit nicio clipă că aș putea să o cumpăr atât de repede. Întâmplarea a făcut ca în gara din Viena să existe o librărie și eu să îmi doresc să citesc ceva în drum spre casă, ceea ce m-a împins să-mi cumpăr nou lansata carte cu nu mai puțin de 26 de euro (cam piperat prețul, dar măcar am avut reducere 10%).

Harry Potter și Copilul Blestemat reprezintă o continuare firească a acțiunii de la finalul volumului Talismanele Morții, însă spre deosebire de toate celelalte cărți ale seriei aceasta nu-l mai are în centru pe faimosul vrăjitor Harry Potter, ci pe fiul cel mai mic al acestuia, Albus Severus Potter. De altfel cartea asta e destul de neobișnuită și parcă se depărtează destul de mult față de narațiunea cu care eram obișnuit inițial, și asta pentru că tot volumul reprezintă de fapt o piesă de teatru în toată puterea cuvântului, cu tot cu dialoguri  și indicații scenice.

Acțiunea se petrece la aproximativ 20 de ani de la terminarea precedentului volum și continuă de-a lungul mai multor ani urmărinu-le evoluția atât lui Albus, cât și a tatălui său, Harry Potter. Datorită faptului că scenariul se desfășoară pe o durată mult mai mare, avem și noi situații pe care J.K. Rownling le-a dezvoltat oarecum firesc și previzibil: cuplul Harry – Ginny are 3 copii: James, Lily, Albus; cuplul Ron – Hermione are 2 copii: Rose și Hugo, iar Draco Reacredință (Malfoy) are un fiu, Scorpius.

Ca și intrigă inițială avem oarecum conflictul dintre generații (Harry – Albus) unde acțiunea urmărește îndeaproape ceea ce simte fiul lui Harry Potter, dar nu neglijează nici ceea ce simte tatăl său măcinat de relația dintre cei doi, iar ca un fel de intrigă secundară avem reîntoarcerea lui Cap-de-Mort (Voldemort). Spre deosebire de tatăl său și în perfectă antiteză cu micul Harry Potter, Albus e distribuit de către Jobenul Magic la casa Viperinilor (Slytherin) și se împrietenește cu Scorpius, fiul lui Draco, alături de care, din dorința de a se face remarcat iubit de Harry, încearcă să repare o greșeală de la Turneul Tri-Vrăjitorilor.

Nu vreau să dau mai multe detalii despre acțiunea cărții (cred că am spus deja prea multe), însă doresc să specific că scenariul piesei era oarecum predictibil și că Harry Potter și Copilul Blestemat nu se ridică la nivelul volumelor anterioare. Pe o scară de la 1 la 5, tind să-i dau nota 3,5 și asta datorită faptului că sunt fan de mic copil al seriei HP.

În ciuda notei pe care i-aș oferi-o, volumul, chiar dacă e numai dialog, se citește extrem de lejer și te ține cu sufletul la gură mai tot timpul, acțiunea petrecându-se destul de rapid și fără să te facă să simți trecerea de la un moment la altul, însă se vede că stilul acesta de scriere e presărat de intervențiile celorlalți co-autori și nu o coafează prea bine pe J.K. Rowling.

Chiar dacă nu e tocmai ce mă așteptam, am stat pe toată durata lecturii cu sufletul la gură în așteptarea deznodământului și cred că o continuare în care personajele vechi au îmbătrânit și au devenit mai responsabile era necesară pentru a nu lăsa povestea în aer. Pentru mine, Harry Potter și Copilul Blestemat reprezintă o carte care mi-a redat bucuria de a devora un volum cap-coadă în numai câteva ore și pe care o recomand fanilor seriei cu multă căldură. Cartea nu e “Wow!” și nici nu aveam cine știe ce pretenții de la ea, dar pentru câteva ore m-am reîntors în universul Harry Potter, ceea ce nemaipomenit.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.