În martie m-am apucat de mers la sala de sport cu gândul și speranța că voi face pătrățele și voi fi într-o mega formă. Doar că visul mi-a fost spulberat de antrenorul de acolo.
Primul pas pentru a avea un abdomen cu pătrățele este eliminarea grăsimii de pe burtă. Chiar dacă în primele luni ale anului am slăbit câteva kilograme fără să fac mare lucru, pentru a scăpa în totalitate de grăsime e nevoie de o perioadă mult mai lungă de timp ce necesită antrenamente constante și cel mai probabil o dietă bine pusă la punct.
Legat de dietă, nu am schimbat nimic pentru că mâncam normal și destul de echilibrat și înainte de sală. Cât despre antrenamente, m-am ținut de mersul la sală de 2 ori pe săptămână, marțea și joia de la 7 dimineața.
Trezitul atât de devreme n-a fost niciodată o problemă la mine că-s suficient de matinal în general. Ce mă durea era gândul că trebuia să repet iar și iar exercițiile alea plictisitoare. Recunosc, nu-i tocmai activitatea mea preferată și mi-ar fi fost mult mai lejer să stau în vârful patului sau să merg la squash care-i o activitate mult mai plăcută și mai antrenantă. În toată perioada asta nu am zis pas la mersul la sală decât într-o singură zi când nu am fost în oraș.
Pentru mine cele două luni de sală au un exercițiu interesant de voință și mai ales constanță. Ideea principală de aici e că am fost prezent indiferent dacă am avut chef sau nu. De cele mai multe ori îmi doream să zic “renunț la antrenamentul de astăzi”, dar de fiecare dată îmi aminteam că fac asta pentru mine.
Absolut totul ține de motivația, constanța și disciplina despre care vorbeam mai demult. E greu să te ridici din pat dacă nu ai mindset-ul potrivit pentru a merge la sală.
La început se lucrează cu greutăți mici pentru că mușchii nu sunt antrenați și se pot produce ușor accidentări. Îmi povestea un amic acum ceva vreme că el mergea la sală și făcea exerciții cu 3, 4, 5 kilograme și mi se părea un pic haios, dar abia acum am înțeles despre ce e vorba.
Chiar dacă nu pare greu pe moment, cu siguranță va deveni suficient de dificil să faci flexii, extensii, ridicări la piept și alte exerciții după mai multe repetări. E ușor să ridici o greutate de 6kg deasupra capului o singură dată, dar încearcă să faci câteva serii repetând mișcarea asta de 10 ori.
Diferența dintre a face un exercițiu corect și a-l face complet greșit este infimă. Antrenorul de la sală te ajută și te corectează astfel încât să lucrezi cât mai bine grupa respectivă de mușchi și să eviți o eventuală accidentare.
Proximitatea sălii de sport contează extrem de mult prima dată când dorești să te apuci de exerciții. Până când mersul la sală devine o obișnuință, una e când faci câteva minute până la sală, iar alta e când pierzi 3 sferturi de ceas pe drum dus-întors.
În toată perioada asta am mai înțeles și de ce lumea urăște leg day și i-ar da cu skip oricând fără să aibă vreo urmă de regret în suflet. După o zi în care lucrezi mușchii de la picioare abia mai ești bun de ceva zilele următoare, iar fiecare deplasare, oricât de banală ar fi, se transformă de fapt într-o durere fizică.
Păstrarea motivației pentru mersul la sală e și asta o luptă în sine pentru că după câteva săptămâni îți vine să renunți. Eu m-am ținut de treabă pentru că am fost puțin împins de la spate și pe lângă asta m-a ajutat și faptul că am avut un antrenor care trăgea de mine la fiecare ședință.
Aici am înțeles de ce campionii care ajung pe podiumuri țin un discurs plin de mulțumiri adresate celorlalți. Pentru că în spatele lor se află o grămadă de alți oameni care i-au sprijinit să ajungă acolo. Absolut nimeni n-ar putea face performanță dacă nu ar exista suport și încurajare din partea celor din jurul lor.
În perioada următoare va fi cel puțin o lună de pauză cât sunt plecat în concediu, iar din iulie trebuie să încep niște ședințe de kinetoterapie. Încă nu știu dacă le voi combina și cu mersul la sală, pare cam mult totuși. Dar poate nu-i chiar o idee rea să mă țin în continuare activitatea asta.
