Și mai mult plastic

Spuneam în articolul despre reciclare că nu reușeam să conștientizez dimensiunea poluării cu plastic din cauză că nu făceam colectare selectivă și nu dădeam importanță faptului că orice produs ambalat generează deșeuri care pot fi reciclate și folosite la altceva.

Iată că Tazz a dat pe Facebook mai multe imagini cu informații despre comenzile pe care le-au dat oamenii în aplicație, dar una dintre acestea mi-a sărit în ochi:

Imaginea asta spune multe despre comportamentul oamenilor de la oraș și e un pic cam trist să vezi că în ziua când există zeci de alternative la sticla de plastic încă se comandă baxuri întregi de apă îmbuteliată. Din Top 10 comenzi jumătate sunt cu apă, iar ultima care e Coca-cola tot plastic conține.

Acum fiecare cu motivele sale. Poate cuiva îi place gustul de la un anumit brand, poate altcineva știe că apa de la robinet nu-i atât de sănătoasă, poate unora li se pare greu să care ei atâta greutate sau poate unii sunt doar comozi și mai bine cară alții în locul lor. Prea puțin mă interesează motivul în sine. Important e ce facem după cu plasticul rămas.

Dincolo de ce-și comandă fiecare acasă, am mai văzut o știre pe net și nu vreau să fac articol separat doar pentru asta. În numele credinței sunt pregătite sute de mii de sticle de plastic pentru ca enoriașii să poată lua apa sfințită acasă. Și știrea asta se repetă an de an, se găsește lejer la o simplă căutare pe google.

Nu știu ce procent din oamenii ăștia și reciclează sticlele în care e îmbuteliată apa, ideal ar fi să facă asta cu toții, însă nu-s așa sigur.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.