
Ne îndreptăm mereu către alte locuri
De vreo doi ani încoace încerc să urmăresc cam care ar fi zonele în care merg prietenii mei în concediile din vară și am realizat că parcă există un fel de spirit ce ne îndeamnă mereu să ne îndreptăm cu…
De vreo doi ani încoace încerc să urmăresc cam care ar fi zonele în care merg prietenii mei în concediile din vară și am realizat că parcă există un fel de spirit ce ne îndeamnă mereu să ne îndreptăm cu…
Întodeauna am susținut că România e una dintre cele mai frumoase țări din lume și n-am să dau înapoi niciodată de la afirmația asta pentru că n-are cum să mă convingă cineva sau ceva de contrariul acesteia. Pe oriunde aș…
Încă de când eram mic copil curiozitatea mi-a fost atrasă de ceea ce ținea de domeniul trecutului, al istoriei pe care prea puțini se mai obosesc să o cunoască. Astfel am început să îmi dezvolt o pasiune destul de rar…
De vreo săptămână și ceva trag de mine să isprăvesc povestea asta, dar odată cu căldura de afară s-a instalat și lenea, iar astăzi am prins o zi mai puțin toridă; așa că încep să depăn amintiri din nou. Ultima…
Marți, dis-de-dimineață, trecând prin Mediaș, am urmat calea spre singurul oraș medieval care încă mai este locuit, Sighișoara, dar înainte să ajungem acolo am făcut un mic ocol neplanificat până la Biserica fortificată de la Biertan, biserică înscrisă în patrimoniul mondial…
După cum am povestit ceva mai înainte, am rămas la orașul Brașov, oraș pe care l-am vizitat singur deoarece nu aveam nicio cunoștință care să mă îndrume printre străduțe sau să mă ghideze spre locurile ce se meritau a fi…