Bună, Ștefan!

În urmă cu vreo 3 luni mi-a fost dată un pic lumea peste cap de o tipă random în metrou. Adică nu a fost ceva super special, doar că am simtit o conexiune super mișto când s-a ridicat de pe scaun și mi-a spus zâmbind “Bună, Stefan!”.

Eram atat de buimac încât n-am realizat din prima că vorbește cu mine, iar apoi am văzut că se uita insistent în ochii mei și mi-a mai zis înc-o dată “Bună, Ștefan!”, iar preț de o secundă am rămas fară cuvinte. După care i-am raspuns la salut și am inceput să vorbim preț de câteva minute până ne-am despărtiț că fiecare trebuia să meargă la serviciu în altă parte.

Am mai auzit o poveste asemanatoare despre o casieriță dintr-un supermarket pe care un client a salutat-o folosind numele scris pe ecuson, gen “Bună, Ioana!”. Și Ioana a ramas la fel ca mine, super incremenită.

Ce mi se pare super fain e faptul că tipa din ziua aceea a fost super hotărâtă și nu a ezitat deloc. Și-a luat inima-n dinți și a mers înainte fără să-i pese de urmări. Până la urma ce putea să fie așa rău? Poate doar să se lovească de un refuz că n-aș fi vrut să-i răspund la salut.

Pe lângă abordarea directă, mi-a mai plăcut și o idee legată de phishing. Mi-a zis că din moment ce-mi stie numele și firma unde lucrez (de pe spatele cărții împrumutate de la Bookster) i-ar fi foarte ușor, să mă păcălească pentru a-i furniza diverse chestii și probabil are dreptate, prea ne expunem datele personale oriunde.

Anyway… chiar a fost o experiență super mișto care mi-a arătat că nu prea avem de ce să ne fie teamă sau rușine să facem primul pas.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Stefan Rusie

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading