În urmă cu vreo 3 luni mi-a fost dată un pic lumea peste cap de o tipă random în metrou. Adică nu a fost ceva super special, doar că am simtit o conexiune super mișto când s-a ridicat de pe scaun și mi-a spus zâmbind “Bună, Stefan!”.
Eram atat de buimac încât n-am realizat din prima că vorbește cu mine, iar apoi am văzut că se uita insistent în ochii mei și mi-a mai zis înc-o dată “Bună, Ștefan!”, iar preț de o secundă am rămas fară cuvinte. După care i-am raspuns la salut și am inceput să vorbim preț de câteva minute până ne-am despărtiț că fiecare trebuia să meargă la serviciu în altă parte.
Am mai auzit o poveste asemanatoare despre o casieriță dintr-un supermarket pe care un client a salutat-o folosind numele scris pe ecuson, gen “Bună, Ioana!”. Și Ioana a ramas la fel ca mine, super incremenită.
Ce mi se pare super fain e faptul că tipa din ziua aceea a fost super hotărâtă și nu a ezitat deloc. Și-a luat inima-n dinți și a mers înainte fără să-i pese de urmări. Până la urma ce putea să fie așa rău? Poate doar să se lovească de un refuz că n-aș fi vrut să-i răspund la salut.
Pe lângă abordarea directă, mi-a mai plăcut și o idee legată de phishing. Mi-a zis că din moment ce-mi stie numele și firma unde lucrez (de pe spatele cărții împrumutate de la Bookster) i-ar fi foarte ușor, să mă păcălească pentru a-i furniza diverse chestii și probabil are dreptate, prea ne expunem datele personale oriunde.
Anyway… chiar a fost o experiență super mișto care mi-a arătat că nu prea avem de ce să ne fie teamă sau rușine să facem primul pas.
