Trăim vremuri interesante

Din confortul scaunului de la biroul pe care-l folosesc intens de aproape două luni, de când sunt autoizolat în casă, stau și citesc tot felul de știri ce ne arată că omenirea nu stagnează. Ea merge înainte independent de voința individuală a fiecăruia dintre noi.

O să redau mai jos câteva idei despre ce am văzut în ultima vreme și mi-a atras atenția.

Chiar dacă cei mai mulți dintre noi nu conștientizează cât de mult a evoluat societatea actuală, iată că în videoul de mai jos Jordan Mechnerne fix despre acest lucru ne vorbește din perspectiva dezvoltatorului de jocuri pentru computerele personale.

Dacă în 1982 un joc era limitat la 48 KB, în ziua de astăzi avem jocuri ce depășesc cu lejeritate 100 GB, iar tendința e crescătoare.

Am văzut la cineva pe Facebook un status care zicea așa:

“1990: Ridicai picioarele, că dădea maica-ta cu aspiratorul.
2020: Fugi din calea robotului aspirator.”

Și n-ai cum să nu-i dai dreptate când îți amintești de firul lung de câțiva metri ce era înșirat prin toată casa în timp ce mama facea curățenie, iar astăzi pornești un robot de pe telefon și-l urmărești cum aspiră fiecare cameră.

În altă ordine de idei, acum câteva săptămâni Elon Musk a lansat o mulțime de sateliți pe orbita Pământului și lumea s-a speriat că văzut pe cer niște lumini ce se deplasau cu viteză constantă într-o anumită direcție. Teorii despre nave extraterestre sunt o mulțime, însă nu acestea par să reflecte realitatea.

Se pare că Musk ar cam vrea să dea internet din cer la toată planeta, iar eu îmi amintesc cu nostalgie de internetul prin dial-up și de viteza pe care o prindeam acum 15 ani în timp ce auzeam modemul cârăind. Cu siguranță înainte era și mai nasol.

Exemple despre evoluția pe care nu o observăm în timp ce luăm totul de-a gata se mai pot găsi, dar nu acesta e scopul articolului.

Ideea e că dacă oamenii politici nu și-ar mai urmări interesul propriu și ar încerca să facă ceva pentru comunitatea în slujba căreia se află, mă gândesc că vremea coronavirusului ar putea aduce și avantaje pentru România.

Coronavirusul doar ne-a reconfirmat că noi, ca țară, nu prea suntem pregătiți pentru niciun eveniment negativ mai de amploare. De la Apuseni, Siutghiol, Colectiv și până la cele mai puțin mediatizate evenimente, am văzut cu toții că România nu e poate să intervină rapid și să aibă grija de proprii cetățeni cum ne-am dori.

În aceste vremuri interesante, poate că momentul prezent e unul prielnic pentru a cumpăni mai mult asupra viitorului și a reconstrui totul de la zero la fel cum a fost cazul Varșoviei după Al Doilea Război Mondial.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.