Ștefan Rusie

Ștefan Rusie

Adventurous traveler, daydreamer, optimistic creature, adrenaline junkie - enjoying life at its best #oriundemaduc

Cidrul – un fel de bere aromată

Acum câțiva ani citeam tot felul de cărți de aventură în care vedeam pomenindu-se o băutură care mie nu-mi prea era cunoscută și o asemănam când cu berea, când cu whisky-ul. Asta până acum câteva săptămâni când am ajuns pe…

Aproape s-a făcut dreptate

Văd din ce în ce mai des că tot felul de persoane publice destul de importante își pierd libertatea și intră la închisoare din cauza unor fapte de corupție comise acum câțiva ani și datorită deciziilor judecătorilor care în sfârșit,…

Unde e sabia lui Ștefan cel Mare?

Sabia lui Stefan cel Mare

După cum bine se știe, Ștefan cel Mare a fost domnitorul Moldovei între anii 1457 – 1504, fiind unul dintre cei mai mari români ai tuturor timpurilor. Cu o domnie de aproape cinci veacuri domnitorul moldovean, născut în satul de…

Din când în când mai refuz bani

faci bani rapid

De multe ori aș fi tentat să accept orice formă de remunerație în schimbul muncii pe care o fac, dar există și cazuri, excepții, în care pur și simplu nu pot să trec peste ideile și principiile mele și în…