Palatul Mogoșoaia – un loc de poveste

Acum ceva vreme nu puteam să concep că mă voi îndrăgosti atât de mult de un anumit loc.  Locul acesta are tot ce îi trebuie unui om ca să fie liniștit și în același timp fericit. Cred că aș putea să trăiesc acolo încă 2 vieți si nu m-aș plictisi deloc.

În afara Bucureștiului, la câțiva kilometri pe o suprafață de peste 16000 m² s-a înălțat între anii 1698 – 1702 de către Constantin Brâncoveanu ceea ce cunoaștem sau am auzit cu toții în ziua de astăzi drept Palatul Mogoșoaia. Domeniul de la Mogoșoaia a fost construit în stil brâncovenesc cu elemente venețiene și otomane datorită stăpânirii Imperiului Otoman. Construcțiile din ziua de azi foarte puțin mai seamănă cu ceea ce domnitorul Țării Românești a construit la bariera dintre secolele XVII și XVIII deoarece în timpul stăpânirii otomane palatul a fost transformat în han, astfel suferind numeroase daune. Palatul a fost sub stăpânirea mai multor persoane de-a lungul vremii, dar cea mai mare influență asupra sa a avut-o scriitoarea Martha Bibescu. Construcția din zilele noastre are acestă înfățișare datorită renovării la care a fost supusă în timpul cât i-a aparținut Marthei Bibescu. În 1949 Palatul Mogoșoaia a fost donat statului și a fost declarat monument istoric.

Am simțit nevoia să scriu o scurtă istorie a Palatului Mogoșoaia pentru a scoate în evidentă valoarea acestui loc care pentru mine a rămas un loc în care mă voi simți extraordinar de fiecare dată când voi merge acolo.

Plecând din aglomeratul oraș București într-o zi senină și călduroasă de toamnă am reușit sa descopăr locul care nu m-a lăsat sa mă gândesc la altceva toată ziua. Simt că acolo e o atmosferă de vis în care aș putea să rătăcesc pentru totdeauna. Nu știu dacă pot să descriu în cuvinte cât de liniștitor poate să fie să stai pe o bancă sau chiar pe o bordură la marginea lacului înconjurat de trandafiri albi și roșii. Nu cred că ar reuși cineva să se plictisească în acea pajiște unde verdele chiar e verde și nu cum vedem în alte parți nuanța aceea de verde care pare ștearsă.

Cum am intrat pe poartă am simțit că pășesc într-o altă lume, ca și cum aș fi evadat din România într-o altă țară în care domnesc liniștea și bunul gust. Acolo parcă fiecare lucru a fost pus să fie în armonie cu tot ce îl înconjoară. Parcă și natura avea o relație de simbioză cu clîdirile, cu gardurile, cu absolut tot ce era pe acel domeniu. E ceva de vis. Pentru mine cred că e raiul pe pământ.

Vreau să mai ajung din nou acolo cât mai curând posibil. Țin să menționez că oricine ar vedea locul acesta nu ar avea cum să nu se simtă mișcat de faptul că există așa ceva în România noastră.

Imagini: blog.hotelguru.ro, buildersmagazine.ro, tititudorancea.info.ro

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.