Au trecut luni bune de când am citit prima dată câteva fragmente din cartea preotului ce-a scris sub pseudonimul Ion Aion cartea intitulată sugestiv “Spovedania unui preot ateu“. Am cumpărat-o fix în prima săptămână când s-a lansat, adică nu prea demult, și mi-am luat o mică țeapă căci două zile mai târziu am descoperit că puteam s-o achiziționez la jumătate de preț, însă astea-s detalii.
De cum am citit acele prime fragmente am știut că vreau cartea asta. Știam că nu-i vreo capodoperă sau vreo lucrare literară căreia să-i fie acordat vreun premiu. Și fix de la premiza asta am plecat când am început s-o lecturez. Nu am avut nicio așteptare în sensul că mi-ar dezvălui vreun mare adevăr ori vreun secret neștiut până acum de fiecare dintre noi. Pur și simplu m-am bucurat de fiecare rând pe care l-am citit din cele 174 de pagini.
Lucrarea de față prezintă într-un context amuzant întâmplări din viața unui preot căruia i-a ajuns la os job-ul pentru care s-a pregătit o viață-ntreagă și pe care l-a practicat ani în șir până n-a mai rezistat să se conformeze regulilor stabilite de Biserică. Lectura e una lejeră ce m-a făcut să râd cu gura până la urechi de câteva ori, mai ales în prima jumătate a cărții.
Chiar dacă pare a fi o carte plină de amuzament, “Spovedania unui preot ateu” e mai mult o înșiruire de evenimente din viața autorului, evenimente care, în ciuda faptului că se situează, probabil, la ani de zile depărtare unul față de altul, duc la un deznodământ pe care cu greu l-aș fi intuit la începutul cărții. Aș putea merge chiar puțin mai departe și s-o numesc confesiune deoarece omul – autorul – ajunge să se destăinuie cititorului în fața căruia expune rând pe rând motivele care l-au adus în acestă poziție și l-au împins să se apuce de scris. Începutul, după cum am spus și mai sus, și aici mă refer la primele capitole, sunt extraordinar de bune și pline de amuzament, doar că spre finalul cărții se cam strică treaba, se observă, după cum recunoaște și preotul, că s-a cam grăbit s-o termine.
Pot spune că întotdeauna am fost curios să aflu ce le mărturisesc creștinii preoților la spovedanie, iar cartea asta mi-a satisfăcut oarecum această curiozitate. Cu siguranță se puteau și mai multe detalii, dar sunt mulțumit și cu atât. Pe lângă detaliile deja oferite în carte, mi-ar fi plăcut ca numele personajelor să fie cele reale, însă și aici e de înțeles că pot exista repercursiuni din partea Bisericii dacă se află identitatea preotului (asta dacă nu s-a aflat încă).
Nu vreau să dezvălui acțiunea cărții și ceea ce “spovedește” preotul între cele două coperte, ci doar să stârnesc o curiozitate în fiecare dintre eventualii cititori pentru a cumpăra cartea pentru că reprezintă o lectură lejeră de weekend, iar limbajul colocvial presărat cu glume și mici expresii vulgare pe care nu le-ai asocia cu imaginea unui preot fac din această carte un deliciu.
UPDATE: Nu de puține ori m-am întrebat cine e în spatele pseudonimului Ion Aion, autorul cărții “Spovedania unui preot ateu”. Se pare că la nici jumătate de an de când s-a lansat cartea, Ilie Toader alege să-și dezvăluie identitatea într-un prim interviu în care renunță la anonimat.