
A face turism devine problematic
Dacă e să ne uităm la turismul din alte țări și cel de la noi putem să observăm că există o diferență de la cer de la pământ între felul în care străinii și românii au ales să facă turism.…
Când merg departe de casă obișnuiesc să notez câteva idei despre locurile pe care le-am vizitat și care m-au impresionat.

Dacă e să ne uităm la turismul din alte țări și cel de la noi putem să observăm că există o diferență de la cer de la pământ între felul în care străinii și românii au ales să facă turism.…

La începutul lui iulie am fost în vacanță în Makarska (Croația) și acum încerc să procesez și să notez pentru posteritate tot ce a însemnat pentru mine desprinderea asta de tărâmurile patriei timp de 10 zile. Tind să cred că…

Am fost acum vreo două săptămâni alături de câțiva prieteni în vacanță în Croația (o să povestesc și despre asta separat) și am zis să mergem cum mașina până acolo că e mai ieftin și avion până-n stațiunea unde ne-am…

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să intru într-un local nou și să nu știu ce să comand cât timp așteptam pe cineva ori aveam de pierdut ceva timp aiurea. De curând mi-am dat seama că românii chiar nu…

Sfârșitul lui ianuarie m-a prins oarecum pe nepregătite, adică nu aveam niciun gând să plec undeva în viitorul apropiat, dar iată că aventurile vin pe nepusă masă și dat fiind că trăim în era Social Media, pe Facebook am zărit…

We all love going to remote places that were not touched by any people and we all love to feel the nature is only for ourselves, not to be shared with anyone else. This comes very natural for us because…

Acum ceva vreme nu puteam să concep că mă voi îndrăgosti atât de mult de un anumit loc. Locul acesta are tot ce îi trebuie unui om ca să fie liniștit și în același timp fericit. Cred că aș putea…

Despre călătorii și despre poveștile pe care le-am trăit de fiecare dată când am plecat pe undeva am mai scris, dar asta nu mă oprește de nicio culoare să mai înșir câteva vorbe în colțul meu de internet pentru că…

Dacă era să plănuiesc, tot nu ieșea atât de bine cum a fost în weekend-ul prelungit pe care l-am petrecut de Sf. Maria la Veliko Tarnavo în Bulgaria. Știam orășelul, fostă capitală, e aproape de București și voiam să merg…

Autostopul nu e pentru oricine. Am descoperit asta încă de anul trecut pe propria-mi piele când am plecat pentru prima dată la drum împins probabil de nebunie și spirit de aventură. Am vorbit cu mulți oameni de atunci și fiecare dintre…