De ce se produc blocaje în trafic

În ultima vreme am mers acasă cam o dată pe lună, dar în ultimul an am prins de foarte puține ori aglomerație sau blocaje în trafic și asta pentru că plecam doar la ore la care circulația pe drumurile patriei…

Continuare

Sfârșit de viață

Deseori mă surprind gândindu-mă, la fel ca poate mulți alții, la scopul nostru pe pământ și la sensul vieții în general. Întrebarea asta începe să își facă loc în mintea mea într-un mod obsesiv și de fiecare dată când văd…

Continuare

Un nou început

De când m-am apucat de blogging au trecut până acum aproape 3 ani de zile, iar de atunci și până acum simt că am evoluat constant pe acest plan. Uneori mai mult, alteori mai puțin, dar cert e că am…

Continuare

Summer trip – Episodul 2

Marți, dis-de-dimineață, trecând prin Mediaș, am urmat calea spre singurul oraș medieval care încă mai este locuit, Sighișoara, dar înainte să ajungem acolo am făcut un mic ocol neplanificat până la Biserica fortificată de la Biertan, biserică înscrisă în patrimoniul mondial…

Continuare